Catalin Tenita-Catastif
Mi-ar placea sa cred ca m-au influentat, pe langa Dylan, Neruda – cu poezia lui atat de solara, Jung – cu intelepciunea lui de dincolo de ceea ce se vede, cu realitatea adevarata din interiorul nostru, Borges – atat de plin de sensuri pe spatii mici, atat de sarmant si de subtil, Rushdie, poate – cu nebunia lui colorata, Pink Floyd – cu tristetile clare, Popper – de la care am invatat ca daca poti spune in 5 cuvinte in loc sa aberezi 30 de pagini, merita sa incerci, poate Platon. Si cred ca mi-ar fi placut sa fiu influentat mai mult de Bach – nu sunt totusi atat de matematizant-optimist, Rilke – nu sunt insa atat de profund, de diamantin, poate Dostoievski – dar mi se pare prea maniheist, eu cred ca si Liiceanu – ca raul de cele mai multe ori nu e un principiu al intunericului, e doar lenea, mediocritatea, dorinta de a te impune, cu alte cuvinte ceea ce numim raul benign e mult mai prezent si influenteaza am mult decat raul demonic.
Catalin Tenita, Managing Partner la TreeWorks, implicat in proiectele NoPrimeTime.com, Zelist.ro, 100intrebari.net, fost Business Development Manager la Neogen unde a avut o contributie importanta la dezvoltarea bestjobs.ro si noi2.ro .
Dupa o scurta incursiune pe Zelist, un proiect profi unde am gustat o mostra de pragmatism
O a doua directie de actiune se refera la diseminarea mesajelor prin intermediul blogurilor, in conditiile in care acestea capata o notorietate din ce in ce mai mare iar realizatorii lor sunt perceputi ca adevarati lideri de opinie si trend-setteri. In acest context este evident de ce orice mix de comunicare trebuie sa aiba in vedere si blogurile, tinand cont atat de autoritatea cat si de continutul lor. Pentru a putea fi veridic si persuasiv, un mesaj lansat prin intermediul unui blog trebuie sa fie in concordanta cu stilul acestuia, sa fie adoptat si integrat organic de acesta.
Am vazut un interviu bun pe youtube luat de Andressa si apoi am continuat researchul pe Metropotam:
Imi place mult ce fac, pentru ca ma consider un traficant de informatie. Tine de structura mea. Nu imi plac chestiile facute din atomi, imi plac alea facute din biti. De ce? Pentru ca bitii pot fi stocati, tranzactionati, modificati mult mai usor. Economia asta postindustriala bazata pe biti este mult mai sexy.
Am citit si despre implicarea sociala si despre proiectul 100intrebari care mi s-a parut super. Asa ca am intrat pe blog. Am aflat care sunt brandurile sale, apoi am lecturat o serie de posturi filosofice, care mi-au creat imaginea unui Liiceanu al netului:
Asadar stau si citesc din Wittgenstein, Insemnari postume. Am gasit cateva citate profunde, desi nu ma dau in vant dupa aforisme:
Ceea ce este greu este de a intelege adanc dificultatea.
Nu putem construi nori si de aceea viitorul visat nu va fi niciodata aievea.
Salutul pe care ar tebui sa si-l adreseze unul altuia filozofii ar fi: “Nu te grabi!”
Si cum spunea Liiceanu prin prima parte a cartii sale, intalnirea finite mele cu alta fiinta pe care o recunosc ca egala sau superioara ma face sa cad in adminiratie fata de ea, in loc sa ma intereseze anihiliarea acesteia. Sincer, ma bucura existenta umanitatii superioare – a oamenilor nobili.Liiceanu e genial cand vorbeste despre suflet. Despre frumusetea si abjectiunea sufletului. Despre iubire si despre ura.
Stateam astazi, fumam o tigara pe balcon, in timp ce casa mea e santier intr-o parte si depozit in cealalta, si ma gandeam de ce sunt eu agnostic.
Stateam astazi si ma gandeam, de cand am reinceput sa fumez am mai mult timp de ganduri, la concertul ala al lui Mozart pentru flaut si harpa, la Orfeu, la ce discutam cu prietenii de la filosofie cand eram tineri(…)
Ieri ii spuneam cuiva ce apreciez eu la Mozart: puritatea simtirii. Bucuria e bucurie si tristea e tristete si ambele sunt atat de clare, in interiorul structurilor formale de high austrian classic.
Ascult din nou Mozart – Exsultate, jubilate – si am impresia ca viata nu e nici buna, nici nebuna, e pur si simplu facuta dintr-un fel de fibre din care e facut si lemnul, bunaoara. Imposibil de descris sau de replicat, relevandu-se doar prin crestere.
Si tot legat de asta, ieri mi-am facut cont de twitter. Si am ales cativa prieteni/cunoscuti carora a le primesc notificarile. Mi-am dat seama ca e un mediu foarte agasant. Nu ma intereseaza fiecare bucatica din viata nimanui – nu vreau sa stiu maruntisuri cotidiene, franturi de ganduri comune, actiuni lipsite de miza. Impresia mea e ca nici Heidegger nu ar fi putut sa produca ceva misto daca ar fi folosit twitter. E nevoie de solitudine, e nevoie de timp, e nevoie de spatiu de desfasurare. Genul asta de comunicare nu produce capodopere. Si daca o sa imi dati exemplu haikuurile sau rubayatele sau aforismele unor ganditori ca Nietzche sau Cioran, o sa spun ca respectivele condensari erau rezultatul contemplarii, intelegerii, nu al scrisului in goana doar ca sa existam un pic mai mult, sa figuram pe radarul altuia.
Am ascultat Dylan si Mozart in timp ce-i citeam blogul, dar tot nu s-a lipit nimic de mine. Totusi nu ma asteptam ca o persoana culta, care pune accent pe superioritatea morala sa scrie asta:
Unul dintre acesti eroi care nu isi aroga titlu de “cel mai tare”, “cel mai priceput”, “cel mai experimentat” este Emil Moise. Profesor de filosofie la Buzau, care se lupta cu autoritatile locale pentru a respectarea drepturilor omului, a egalitatii de sanse si a libertatii de constiinta.
Emil Moise e cel care a vrut sa scoata icoanele din scoli pe motiv ca
Prezenţa simbolurilor religioase pe pereţii sălilor de curs (cu excepţia orelor de religie al căror caracter facultativ este stabilit prin lege în condiţiile Articolului 32 (7) din Constituţie şi prin art. 9 din Legea Învăţământului), pe holuri şi în cancelariile şcolilor publice reprezintă o discriminare, cel puţin faţă de elevii şi profesorii care nu împărtăşesc convingerile religioase semnificate de simbolurile respective. De asemenea, este incompatibilă cu un mediu educaţional pluralist şi neutru pe care statul este obligat să îl asigure în şcolile publice.
Emil Moise erou… Daca scria un manifest impotriva tablourilor cu tovarasu’ inainte de ’89 ar fi avut coaie. Acum n-a fost decat penibil.
Mi-au placut Despre oameni fara nume referire la un post al lui tolo (cititi-l neaparat) si Toolbox – sau cum merg blogurile pentru PR.
