Dobrovolschi 2.0

Nu stiu. Chiar nu stiu de ce m-a cuprins ieri nevoia de blog. Am doua site-uri mari, cu zeci de pagini, care mi-ar putea gazdui orice editorial in fata a mii de cititori. Dar vreau blog. Mic, intim, friendly.

Poate il vreau pentru ca scriu mult pentru altii. Poate il vreau ca sa moara de ciuda blogerii vechi care ii privesc pe nou-veniti cum m-a privit pe mine un neamt cand mancam in tren, spre Frankfurt, in ‘96. Poate e doar inca o forma de autoexprimare. Poate vreau sa scriu fara sa ma intereseze cate clickuri fac.

De luna trecuta, Dobro are blog. Ani intregi ne-a facut diminetile mai frumoase si ne-a adus zambetul pe buze cu glumele lui inteligente. Eu o sa fiu un cititor fidel.

Dintre primele posturi, mi-au placut mult  1 Mai, o poveste ilustrata despre o mini-vacanta pe Valea Doftanei,

Daca ma duc, sa va refaceti viata si La Brasov.

Nu sunt complet daca nu-mi traiesc berile cu taica-meu, in bucatarie, certandu-ne ca de-obicei de la Basescu, comunisti, legionari sau crestinism. Nu sunt om daca nu ma rasfata maica-mea dimineata cu un “bei cam multa apa, la cat ai venit” si-o privire de inger sever. Nu mi-e bine daca n-o vad pe sora-mea si nu ma joc cu nepoata-mea.

Merita sa intrati pe acest ultim post chiar si numai pentru a vedea “cea mai frumoasa prezenta de pe soselele capitalei”   .

Bine te-am gasit!