Fumi- blog de om
…n-am ce face, sunt taran. Admit: imi place berea, nu vinul, nu suport costumul, camasa inchisa pana la ultimul nasture si cravata, imi tihneste sa merg la pescuit, sa ma tarasc prin pesteri sau prin jungla, sa vorbesc “cum imi vine la gura” si cate altele. Am crescut in Ardeal, unde conventiile sunt parte integranta din viata oricarei comunitati: asta se cade, asta nu.
N-am mai scris de multa vreme un review de blog pentru ca pur si simplu n-am mai gasit un blog care sa ma convinga.Pana am ajuns la blogul lui “Fumi”- Alin Fumurescu.
Ii citeam articolele de vreo 2 ani in Money Express. Apoi i-am descoperit blogul de pe Cotidianul unde a scris niste posturi excelente. Doar un exemplu :
…eu, unul, am o mana de prieteni. Amici am mai multi. Prieteni, insa, “prieteni de prieteni”, prieteni din aia cum numai vechii greci stiau sa aiba, am “o mana”. Cu ei pot sa fac un ziar, sa beau o bere, sa-mi scot dintii, sa plec pe Amazon, sau sa ma tarasc in Mamooth Cave. Cu ei pot sa nu vorbesc cu zilele, lunile sau anii, dar cand o facem, o facem ca si cum ne-am fi despartit ieri.
De blogul lui personal (altul decat cel de la Cotidianul) am aflat din blogroll-ul unuia dintre prietenii lui- Mihnea Maruta. Ce pot sa va spun despre blogul lui asa incat sa va trezesc interesul pentru a intra pe el? M-a surprins din multe puncte de vedere.
E blogul unui om realizat profesional si personal, un om inteligent, profund, fara fitze, care desi traieste in State e roman 110%. Profesor de stiinte politice, medic, tata a 3 copii (ca sa nu vorbesc de cei 3 caini), provenind din “Scoala de la Ziarul de Cluj” care i-a mai dat pe Mihnea Maruta si Dragos Stanca . Un om care nu numai ca viseaza, dar isi si transpune visele in practica, de exemplu merge cu prietenii in Amazon. (“Those who dream by night in the dusty recesses of their minds, wake in the day to find that it was vanity; but the dreamers of the day are dangerous men, for they may act their dream with open eyes, to make it possible.” ).
Pe mine m-a cucerit cu Si totusi, D-Day, cu un post despre foc, cu pregatirea din drum, cu o postare nemaivazuta si nemaiauzita (cei care nu au rabdare pot citi ideile principale aici ) si nu in ultimul rand cu un articol despre Princeton:
Oraselul – ca-i cam cat Bradul, daca nu mai mic, fara sa numaram Musariul:) - arata cam cum arata oraselul ala din Harry Potter (care, din cate stiu, s-a filmat la Oxford): strazi inguste, pietruite, magazine “de fitze” inghesuite in o suta de metru patrati, buchinisti cu cartile scoase in mijlocul strazii, pub-uri de pub-uri si multe bancute pe care oamenii, mai tineri sau mai in varsta se pot odihni cetindu-si cartile (ceea ce chiar fac). Campusul are cladiri de la 1700 si-o biblioteca de-ti taie respiratia – daca ideile platoniciene exista, apoi asta e intruchiparea ideii de biblioteca si, credeti-ma, am vazut cateva la viata mea! – intrerupte ici colo de arhitectura moderna (de care, personal, m-as fi lipsit) si ceva opere de arta la fel de moderna si de ne-la-locul ei. Da’ daca trebe’… Magnoliile sunt arborii de baza: se catara la cateva zeci de metri pe vreo biserica, strajuiesc intrarea in departamentul de PolSci si-si risipesc petalele cu un laisse-aller pe care doar liliacul din spatele casei noastre il mai are.
Vorba lui Craiutu: cand ajungi Princeton, simti ca IQ-ul iti sare cu vreo 20 de puncte. Asa e.
Merita sa-l cititi.
