De ce mor oamenii la 33 de ani
Alex Miriştea, director de distributie al trustului Realitatea-Catavencu a murit saptamana asta. Se urcase in masina si mergea spre munca. A facut infarct. Avea 33 de ani.
In primul rand, Dumnezeu sa-l ierte. E pacat ca s-a dus Dincolo asa de tanar. Mihnea Maruta si Dragos Stanca, cu care Alex a lucrat, au scris emotionant despre el:
” Gandurile se contopesc. Totul devine confuz si nimic nu mai are sens. Avea doar 33 de ani. Poate cel mai bun, dedicat si corect om cu care am lucrat vreodata, a incetat sa mai fie. A pus prea mult suflet, in tot ce a facut vreodata. Si inima i-a cedat. Era la volan, se grabea spre birou. Aici il gaseai, aproape mereu. Zi si noapte, muncind nebuneste. Luptandu-se cu tone de ziare, reviste, carti, facturi, telefoane…”
“(…) îi ţin minte ochii albaştri, dar, de fiecare dată când ne întâlneam la vreo şedinţă sau pe vreun hol, eram uimit cum poate fi atât de calm şi de luminos un om a cărui funcţie presupune un stres inimaginabil.
Căci Alex trebuia să ştie mereu ce tiraj a tras ziarul X, de ce n-a ajuns sau de ce a întârziat pachetul în oraşul Y, de ce produsele trustului nu sunt la vedere în Piaţa A, de ce firma de difuzare B nu şi-a plătit datoriile, când se face probă de tipar pentru lansarea noii reviste Y. Pe el îl sunau toţi când voiau să afle “cum a mers” cine ştie ce ediţie cu subiect bun, pe el îl sunau toţi când ziarul sau revista nu se mai găseau nu-ştiu-unde, el trebuia să fie şi la birou, şi pe teren, şi la tipografie, şi la gară.”
In al doilea rand, povestea asta trista imi aduce aminte de Raluca Stroescu de la Ernst& Young. A murit si ea cu zile, in aprilie 2007. Chiar in perioada aia , seful de Resurse Umane de la Ernst & Young, Christian Sholtes, un tip cu costume impecabile si bine educat, publica un articol in revista Cariere in care scria despre stress-ul la locul de munca si cum ar trebui protejati angajatii. Daca n-ar fi trist, ar fi ironic.
M-am confruntat cu problema asta si eu si am vazut oameni care mi-erau apropiati “murind in picioare” ca sa faca fata targeturilor stabilite, clientilor care nu stiu ca exista week-end si sefilor care vor din ce in ce mai mult. Oameni care sunt efectiv storsi. De energie, de pofta de viata. Devin roboti.
De asemenea, am prieteni in trusturi, stiu la ce presiuni sunt supusi din punct de vedere profesional oamenii din media. Sefi care vad numai cifre, sefi interesati numai de cariera, sefi care le spun : “daca nu mai faci fata, o sa gasim pe altcineva”.
In sfarsit, stiu ca cei de felul lui Alex nu se plang. Cat le dai atata duc.
Si aici intervine responsabilitatea sefilor lui. Oare l-au scos la o bere sa-l intrebe cum o mai duce pe plan personal? Oare l-a intrebat cineva despre visurile lui? Oare au discutat cu el si altceva decat cifre? Oare l-a intrebat cineva ce nemultumiri are? Ma indoiesc. Cea mai buna dovada este ca Alex a ales sa-si scrie nemultumirile pe blogul lui Mihnea Maruta.
Deci domnilor, with sugar on top, il aveti pe constiinta. Ma indoiesc insa ca va pasa…
Comments
By Dan Lee on November 20th, 2009 at 11:50 pm
Oamenii mor la 33 de ani pentru că sunt convinşi că singura metodă pentru a obţine mai mult este să munceşti mai mult. Oamenii mor la 33 de ani pentru că nu îşi apreciază corect limitele şi nu ştiu când să se oprească.
Am avut şi eu un coleg care a avut aceeaşi soartă ca şi Alex: a murit de infarct într-un grup de montaj acum un an.
By Mekone on November 21st, 2009 at 12:17 am
Dumenzeu să-l ierte!
Dar nu-i face doar pe șefi vinovați. În România nu te învață nimeni că, dacă TU n-ai grijă de tine, nimeni n-o s-o facă.
By alex on November 21st, 2009 at 12:33 am
@ Dan Lee – Dumnezeu sa-l ierte pe colegul tau.
@ Dan Lee & Mekone- tocmai pentru ca m-am confruntat cu problema asta vorbesc. exact ce spuneti voi, am repetat si eu de sute de ori multora: “daca nu stii cand sa te opresti, daca n-ai TU grija de tine, nimeni n-o s-o faca.” din pacate, se ajunge intr-o stare de dependenta (nu vreau s-o numesc cvasi-psihotica), iar daca cel in cauza n-are pe cineva apropiat sa-l scoata din ea, se tot duce…
By Vasile Damian on November 23rd, 2009 at 11:11 pm
Si eu am suferit un infarct, tot la 33 de ani, si tot la volanul masinii ma aflam. La un an am trecut si printr-un stop cardiorespirator. Cauzele sunt contradictorii. Unii spun ca de vina a fost stresul, altii factorii externi (precum fumatul), altii cred ca este o disfunctionalitate genetica mostenita de la unul dintre parintii care sufera de dislipidemie, in fine, altii spun ca, la fel ca si Iisus, a trebuit sa platim un pret. Din nefericire, Alex, pe care nu l-am cunoscut desi am lucrat in trust, nu a ramas in viata. Imi pare sincer rau, mai ales ca inteleg exact cum la varsta asta te gandesti ca esti invincibil si ca nimic nu iti poate face rau. Ma doare ca eu am scapat si el nu si ma rog pentru el. Insa, viata dupa astfel de incidente se schimba dramatic, din pacate. Nu mai putem trai la aceeasi intensitate si asta e motivul pentru care, uneori, avem senzatia ca viata s-a oprit in acel punct blestemat. Poate toti cei care au comentat mai sus vis-a-vis de stilul de viata sau de sefii opresivi nu inteleg ambitia unor oameni care la 33 de ani vor mai mult desi au deja mai bine de zece ani de munca. Si nu vroiam mai sus pentru a dovedi altcuiva ceva sau pentru a ne imbogati, vroiam mai sus doar pentru ca noi asa suntem construiti, mai sus sau deloc. De aceea este dificil sa intelegi, draga cititorule, de ce ar fi fost imposibil sa renuntam daca mama sau seful ne-ar fi spus parinteste ca e timpul pentru o pauza. Stim cand era momentul pentru pauza, si nu ne grabeam sa il traim acel moment. Cu atat mai mult cu cat stapaneam ceea ce faceam atat de bine.
In fine. Boala de care am suferit, si de care cred ca a suferit si Alex este provocata si intretinuta de un asa zis stil de viata necorespunzator coroborat cu factori de risc precum fumatul sau sedentarismul. Boala este coronariana si se localizeaza la nivelul vaselor de sange care alimenteaza inima. Excesul de colesterol provocat de factori de risc si de stilul de viata a creat un blocaj pe unul dintre vasele coronare, astfel ca, la un moment mai tensionat sau in ruma unui moment de efort, a aparut infarctul. Acesta se instaleaza treptat sub forma de dureri in piept, transpiratie abundenta si, eventual, stare de inconstienta. Din aceasta clipa ori survine decesul, ori scapi. Dar daca scapi urmeaza cateva zile de cosmar greu de reprodus sau de imaginat. A, si o viata de transformare a unui spirit liber si fara teama intr-unul sugrumat de violenta bolii pe care refuzi sa o constientizezi.
Pe scurt. In memoria lui Alex si pentru a evita suferintele inutile incercati macar odata pe an sa verificati nivelul colesterolului si din cand in cand cereti o proba de efort si un EKG, mai ales daca sunteti fumatori, sedentari si lucrati intr-un domeniu care implica stres.
By Vasile Damian on November 24th, 2009 at 2:32 pm
PS. Daca simtiti ca aveti astfel de probleme, pentru ca simptome exista, chiar daca sunt subtile sau nu, nu ezitati sa ma contactati si va voi indruma cat de bine pot. Cu atat mai mult cu cat am acumulat o experienta foarte vasta in relatia cu spitalele si doctorii din Bucuresti. Nu va ganditi ca fac asta pentru a castiga ceva, va rog. Mail: joqueres@yahoo.com