Comunicarea dupa ureche- studii de caz

“Mai bine sa taci din gura si sa fii crezut prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice indoiala.” Abraham Lincoln

Doua studii de caz: Dr. Streinu-Cercel si Sebastian Vladescu.

1. Streinu-Cercel este un medic bun (din cate am auzit), dar si-a atins nivelul de incompetenta in calitate de comunicator. Daca tot e pe dinafara, macar putea sa-i lase pe cei care se pricep sa-si faca treaba.  Sirul gafelor pe care le face de cateva luni pe linie de comunicare  e interminabil. Parca ar vrea ca populatia sa NU se vaccineze. Acum insa e prea tarziu sa mai bage pasta de dinti inapoi in tub.

Nu trebuie sa fii geniu sa faci o campanie corecta de influentare a populatiei in materie de vaccinare: sunt studii facute, incat ce-ti ramane sa faci e sa le aplici chiar in litera si apoi sa lasi epidemia emotionala sa-si faca efectul. Treaba era pe jumatate facuta de spaima provocata de virusul A H1/N1.

Psihologul Howard Levanthal a realizat in anii ’60 un experiment devenit clasic: care este cea mai buna varianta pentru a convinge un grup de studenti sa-si faca o injectie anti-tetanos. A distribuit mai multe variante de mesaje (unul “terifiant” care exagera pericolul, altul “moderat”). Intr-adevar studentii care fusesera expusi mesajului “terifiant” erau mai convinsi sa se vaccineze. Insa dintre acestia doar 3% s-au si vaccinat.

Concluzia nr 1: Un mesaj “terifiant” nu e suficient.

Ce a facut Levanthal? A informat studentii UNDE si CAND se fac vaccinari: a pus o harta in campus pe care a marcat cladirea unde se faceau vaccinuri si a scris orele. Prin aceasta simpla schimbare, procentul celor care s-au dus sa se vaccineze a crescut de la 3% la 28%.

Unde a gresit Streinu-Cercel?

a. Pe 2 noiembrie declara:  ”Scenariul ăsta cu 20.000 de morţi? Este una din variantele oficiale, dar e minim, ăsta e mizilic”. Declaratia asta a facut doua lucruri: a dat un fior pe sira spinarii tuturor romanilor (ca sa nu spun ca a indus panica) si a creat un “nivel de asteptare” foarte inalt. Care (slava Domnului!) nu s-a atins.

b. A comunicat in exces. A insistat ca un adolescent indragostit.  “Pericolul numarul unu este “efectul de bumerang”, constand in faptul ca o accentuare exagerata a informatiei produce un efect contrar asupra ascultatorului (acesta isi va insusi credinta inversa celei care ii este sugerata)”  R. Mucchielli

c. Nu i-a lasat pe oameni sa aleaga. Oamenii nu sunt oi. Pentru a-i convinge, trebuie sa aiba alternative. Cand insisti prea mult nu faci decat sa cresti rezistenta. Domnul Streinu-Cercel confunda coercitia cu influenta: pune la plata tratamentului pe cei din categoriile de risc care refuza sa se vaccineze, vrea sa-i oblige pe medici sa se vaccineze etc.

d. Nu a informat despre efectele adverse ale vaccinului. Si oamenii isi inchipuie ce e mai rau.

e. Ultima miscare gresita: aproape ca ii “ia cu japca” pe copii sa se vaccineze. Cu asta si-a pus si parintii in cap. Sa obligi copiii sa se vaccineze te duce cu gandul mai mult la “Medicul SS si copiii” decat la salvarea unor vieti.

Deci domnul doctor Streinu-Cercel e ca-n bancu ala cu fapta buna:

Profesoara: la ultima ora de dirigentie v-am vorbit despre bucuria pe care ti-o da savarsirea unei fapte bune . Ia sa vedem copii, cine dintre voi se poate lauda cu o fapta buna?
O droie de maini se ridica.
- Eu am ajutat o batranica sa treaca strada, spune mandru un elev.
- Si eu am ajutat-o pe batranica sa treaca strada – spune cel de-al doilea.
- Si noi, si noi! strigara ceilalti
- Si voi… ce?
- Am ajutat-o pe batranica sa traverseze.
- Bravo, un gest frumos. Dar… de ce au trebuit atatea ajutoare?
- Fiindca batranica nu vroia sa traverseze strada!

2. Sebastian Vladescu a declarat azi pentru Gandul:  ”Pe un individ care stătea afară şi comenta totul l-am convins să vină la Ministerul Finanţelor, iar după trei zile era terminat, era muci, nu se mai ţinea pe picioare. Nu a plecat din minister, dar acum face zilnic exerciţii fizice şi psihice ca să reziste la cât e de muncă în Ministerul Finanţelor. Mă refer la domnul Andrei Gheorghe”.

Andrei Gheoghe a lucrat cot la cot cu Adrian Sarbu. In cuvintele lui Gheorghe: “(Adrian Sarbu) E ca un bou. Are o putere de munca absolut uluitoare. O capacitate fizica iesita din comun. La finalul unor sedinte ce se prelungeau pana tarziu in noapte si la sfarsitul carora toti picam franti, mai avea energie pentru o idee noua si te asteptai oricand sa te sune spre dimineata si sa-ti spuna cum sa-i urmezi ideea.”

Dar fireste, sa lucrezi cu Sarbu e nimic pe langa  Ministerul de Finante. La Finante probabil nici Sarbu nu facea fata. Sa fim seriosi. Ministerul de Finante este de departe cel mai birocratic minister din Romania, unde se munceste gen “doi sapa o groapa si trei o astupa”.

Eu m-am lamurit de ce l-a adus mistrul Vladescu pe Andrei Gheorghe. Stiti bancul cu Gheorghe si calul?

Gheorghe merge la targ cu un cal.
- Cum trage calul asta la caruta, bade?
- D`apoi, nu prea trage.
- Da` la plug, trage?
- Nu prea.
- O fi bun de calareala.
- N-as crede.
- Pai, atunci de ce l-ai adus sa-l vinzi?
- Nu l-am adus sa-l vand.
- Dar ce pacatele mele vrei sa faci cu el?
– Vreau sa-l fac de rusine…

Azi domnul Vladescu a reusit sa faca doua miscari “geniale”:

a. i-a distrus credibilitatea “individului care statea afara si comenta totul” prin comentariul acel facut catre Gandul;

b. i-a aplicat inca o lovitura lui Gheorghe aducandu-l pe Bittman care  n-am inteles ce va face. “Consilier pe probleme privind imaginea institutiei in randul populatiei” ? WTF? Pentru asta exista monitorizarea, sondajele, sociologia in general.

Vorba Simonei Tache,  ”Da, Dan Bittman poate afla părerea populaţiei despre Ministerul Finanţelor, când se duce el să facă piaţa, când traversează pe zebră, când se dă jos din maşină ca să-şi cumpere ţigări sau când trage o cântare la un botez select…”

Poate ca strategia de comunicare a lui Vladescu se bazeaza pe schimbarea la 3 zile a vedetelor facute “muci”. Lumea discuta asta si uita de taxe .