Fuga de pamantul natal

Dinu Patriciu face team-buildinguri in Brazilia. Bradut Florescu scrie pe blog din Thailanda.  Alex Leo Serban a plecat (slava Domnului!) in Argentina. Ina Bixade (Ina who???) numeste pe blog Romania “un loc gri, cenuşiu, perimat, minuscul, în care mă sufoc”.

“People seek retreats for themselves in the contryside, by the seashore, in the hills; (…)But this is altogether unphilosophical,  when it is possible for you to retreat into yourself at any hour you please; for nowhere can one retreat into greater calm or freedom from care than within one’s own soul…” Marcus Aurelius

“Am construit un schit din paie in care nu este

nimic de valoare.

Dupa ce mananc, ma intind si dorm putin.

Cand coliba a fost terminata, a aparut iarba

salbatica.

Acum a crescut si acopera totul.

Omul din coliba traieste linistit,

Fara iluzii interioare sau exterioare.

Acolo unde traiesc oamenii de rand,

el nu vrea sa traiasca.

Ceea ce iubesc oamenii de rand, lui nu-i place.

Desi coliba e mica, ea cuprinde intregul univers.”

Sekito Kisen

pearls before swine

Gauguin a lasat Parisul pentru Tahiti. Hemingway s-a mutat in Cuba. Sunt doar doua exemple de creatori care au gasit inspiratie pe tarmuri straine.

De ce pleaca oamenii departe? Sunt mai multe motive: aventura, curiozitatea, dorinta unui nou inceput, banii,  dezamagirile, fuga de lume, fuga de sine. In secolul 21, exista alte 2 motive: downshiftingul si teambuildingurile (era sa zic si bullshiturile ).

Ce este downshiftingul?

Aurora Liiceanu, psiholog, intr-un articol din Dilema Veche: ” Downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: există şi alte laturi ale vieţii care sînt importante şi pe care le poţi realiza dacă ai bani, dar nu neapărat foarte mulţi bani: relaţiile, prietenii, plăcerea de a sta la ora 11 dimineaţa pe malul unui rîu sau trezitul de dimineaţă la ora 10, cu gazeta în pat etc.”

Va amintiti de “Avem timp” al lui Paler?

In 2008, Mihai Ghyka, pe atunci CEO la InBev scria in Capital un articol intitulat “Tirania timpului nostru” in care spunea :

“Trăim timpuri ciudate. Cu manageri ce îşi petrec mai bine de trei sferturi din viaţă la birou şi în trafic. Viaţa de după business se reduce la televizor, somn şi mall. Timpul liber devine timp mort.

(…) Azi, pătura de mijloc se naşte din oameni supăraţi pe viaţă, pe lipsa de timp pentru sine. Paradoxal, fiecare manager îşi planifică riguros viaţa de business şi lasă la voia întâmplării puţinele ore de după birou.

Managerii români trăiesc într-o fugă perpetuă, sub tirania propriului timp. Fără întrebări elementare: „Pentru ce trăim? Şi pentru cine?“. Pentru contul bancar, ipotecă ori terenul de la Breaza? Ori pentru şueta de cafenea, în care le spunem prietenilor ce bunuri am mai acumulat?

Oare când am mai căutat o stradă liniştită pentru o plimbare pe jos prin oraş? Când am mai privit, curioşi, clădirile, dincolo de nivelul străzii? Ori ne-a surprins strigătul unui pescăruş rătăcit prin Capitală? Cumva, acest timp mort, al rătăcirii şi visării, nu-şi mai găseşte locul în agendă, printre şedinţe, deplasări, e-mailuri, malluri şi televizor.”

La scurt timp, Catalin Tolontan anunta intr-un articol ( “Clauza de eliberare Mihai Ghyka” ) retragerea lui Ghyka din business.

Anul trecut, Adrian Stanciu s-a mutat cu familia in Franta: ” Mâine plec în Franța. Mă mut acolo. Am ezitat mult înainte să fac pasul ăsta, vreme de mulți ani am fost convins că nu am să-l fac niciodată. Cred însă acum că datorez asta fetiței mele de 7 ani pe care vreau să o cresc într-un mediu mai curat, moral și nu numai. Vreau să-i dau o șansă de a scăpa de cercul vicios în care simt că societatea noastră se scufundă din ce în ce mai mult.”

De atunci se pare ca downshiftingul a devenit cool .

Bradut Florescu a plecat in Thailanda: “O masina pana la aeroport, un avion pana la Istanbul, alt avion pana la Dubai, altul pana la Bangkok si inca unul pana la Samui. De aici, un microbus pana la port, un catamaran pana in Koh Pha Ngan si un taxi pana la Haad Salaad. Door to door, am facut 26 de ore.” unde are un program de la 9 la 6.

Tot el spune: “Sunt mai curat? Sunt mai green? Sunt mai responsabil? M-ar lua Terra de bărbat daca aş cere-o la părinţi? Din calcule rezultă că da. Dar meritul nu-mi apartine. Asa e locul asta. In Bucureşti nu cred că se poate. La Bucureşti şi, în general, la oraş, oamenii sunt singuri şi fără rădăcini. Sunt trişti şi nervoşi. Trebuie sa consume ca sa nu innebuneasca. Trebuie sa ucida si sa se sinucida. Altfel se blochează economia globala, iar Pământul ala plat redevin rotunda şi ne ducem naibii cu toţii cum s-a întâmplat în 2012.”

si ne da exemple (masina, bunurile, consumul aberant de electricitate, televizorul, mancarea, bautura, apa, produsele chimice, hainele, gunoiul, telefonul mobil, gazul). Ce nu spune el e ca exista cateva milioane de oameni care traiesc asa in Romania (duceti-va intr-un sat din Apuseni sau din nordul Moldovei sa vedeti cum se traieste). Nu trebuia sa se duca pentru asta pana in Thailanda. Parerea mea e ca-n doi ani o sa se intoarca (din fericire pentru calitatea comunicarii din Ro). De ce? Pentru ca si-a pastrat blogul. Comunica, si-a pastrat legaturile cu tara,  nu e (inca) self-suficient, cum zic englezii- vezi bancul cu Ion si Claudia Schiffer (1).

Alex Leo Serban a plecat sa se caute in Argentina (dupa parerea mea n-a ales bine locul unde sa se caute, Viena era mai indicata ). Alex Leo Serban este un tip foarte destept dar de o rautate gratuita ( a facut-o pe LuciaT alias Terorista sa-si inchida blogul, doar de fun). Cunosc oamenii din aluatul lui, i-am vazut in poze cand am vizitat Oswiecim. Am vizitat lagarul cu Pan Lesek, un polonez de vreo 70 de ani,  senin,  mandru si vesel, care “vizitase” si el lagarul in calitate de detinut. Avea 80 de kilograme cand a intrat, a iesit cu 40. A povestit cum radeau ofiterii si gardienii cand ii chinuiau. Doar de fun. Si a mai spus ca unii ofiteri din lagar erau oameni foarte inteligenti, cultivati. O fi ceva cu Argentina de atrage oamenii de speta asta…

Teambuildingurile

Toata lumea stie ce este un teambuilding, cred: o scuza pentru sefi sa scape de neveste si sa si-o traga cu colegele. Been there, done that, not proud of it. Recunosc, generalizez, dar exceptiile sunt rare .

Dinu Patriciu (omul despre care Domnul Profesor Florin Tudose scria in 1996 “Cat despre clarviziune si intuitie, se crede dotat in exces si pe deasupra un filozof al existentei cotidiene.”) a dus teambuildingurile la un nou nivel: isi duce angajatii la capatul Pamantului.

“A devenit o tradiţie ca în fiecare iarnă să ne ascundem câteva zile departe, ca să plănuim ce vom face la anul. De altfel, ştiu de mult că pentru ca o echipă să funcţioneze din când în când o strângi la un loc. Englezii numesc asta, aşa de frumos, „brain storming”.  Acum doi ani, în Caraibe, ne sfătuiam cum să structurăm primul ziar quality din ţară întins pe 64 de pagini, primul tabloid de 32 de pagini, altfel decât celelalte, şi ce titluri să mai adăugăm familiei Adevărul.

Anul trecut, în Australia, ne-am adunat într-un mic hotel agăţat deasupra unui canion din Munţii Albaştri. Ştiam deja că cele două publicaţii vor fi pe primul loc ca audienţă şi tiraj. Profitam de criză pentru a creşte. Ambiţia de a distribui peste 20 de milioane de cărţi şi şase milioane de discuri împreună cu ziarul părea totuşi utopică. S-a dovedit a fi realistă şi profitabilă. Acum, Răzvan Corneţeanu, directorul trustului, maestru în a propune locuri extravagante şi izolate, ne duce iar la capătul lumii.”

In cativa ani Pamantul va deveni prea mic pentru ambitiile lui Patriciu si pentru complexele de inferioritate ale lui Corneteanu. Mai raman Luna si spatiul.

Dinu Patriciu este un editorialist foarte bun. Grandoarea transpira din toate articolele lui (daca nu exista Casa Poporului, pun pariu ca Patriciu ar fi facut-o. Si ar fi fost una mult mai stilata). Dar un om care (crede el) se trage de sireturi cu Murdoch si se minte ca stie ce e “viata adevarata” (“La sfârşitul întâlnirii am ieşit din clădire cu un vestit domn a cărui poreclă este Mr. News. I l-am arătat pe omul cu acele castanele din colţ şi i-am spus că e fericit de criză.”) isi poate permite. Ieri punea in circulatie caseta cu Basescu si copilul si aproape lacrima de indignare, dar ce mai conteaza?

Functioneaza sa-ti duci echipa la capatul pamantului? Ca spalare de creier da. Cititi-i editorialele lui Cartianu. Chiar si el pare altul scriind din Brazilia povestindu-ne o varianta a bancului cu omul de afaceri si pescarul (2).

Contactul cu o cultura straina este benefic, fara nicio indoiala. In lumea occidentala, exista un concept numit “anul sabatic”. Dupa ce-si termina o parte din studii, oamenii calatoresc prin lume.

Dar sa faci brainstorming in strainatate pentru a gasi idei cum sa vinzi produse romanilor nu stiu daca este o solutie eficienta. Patriciu vorbeste de Internet, de informatie,  dar dupa brainstormingul din Australia, Adevarul se dezvolta vanzand carti. Mda, probabil ca nu inteleg eu ce-nseamna web 2.0 si web 3.0. Dar niciunul din aceste oncepte nu implica vanzarea cartilor. In doi ani va avea de facut o alegere: ori ii da eject lui Corneteanu, ori scufunda trustul.

In fine, pe 1 ianuarie Ina Bixade, plecata din Onesti Comanesti si ajunsa in New York, a dat un interviu pentru Evenimentul Zilei, in care a spus (citat selectiv, e adevarat): “Pentru mine, ţara este aici, adică America. România este doar un loc nesemnificativ, unde s-a întâmplat să mă nasc. Aşa simt eu, spre deosebire de alţi români, care se simt ataşaţi emoţional de România după care tânjesc.  Eu am depăşit acea etapă demult. (…) New Yorkul este un monstru urban, care intimidează la prima vedere, însă odată ce îl înţelegi, începi să îl îndrăgeşti şi cu greu te desparţi de el, devine ca un drog. New York-ul este un oraş în care fiecare îşi poate găsi un colţ al lui, fiecare îşi poate construi o viaţă paşnică. Mereu ai câte ceva de făcut, de descoperit, este un oraş care freamătă de energie, mişcare, este ideal pentru singuratici. Timpul trece foarte uşor, chiar dacă nu ai viaţă de familie. Aici este un alt spirit, alţi oameni, alte reguli, România, prin comparaţie, (dacă se poate compara), este un loc gri, cenuşiu, perimat, minuscul, în care mă sufoc, simt că nu mai aparţin acelor locuri. Bizar, nu?”

Nu vreau sa spun decat ca asta e o mostra de self-delusion (ca sa-nteleaga si ea). De ce? Pentru ca desi dispretuieste Romania, Ina are un blog pe care scrie in limba romana. In New York, ea este la capatul lantului trofic: una din cele cateva milioane de femei frumoase care au veni pe Taramul Fagaduintei. Dar probabil ca inconstient isi da seama ca pentru romani este una dintre cele putinele romance care traiesc in NY si au blog.

Vi-l imaginati pe Plesu scriind de la Paltinis sau Tecsani pe blog? Eu nu. Si Plesu nici n-a avut nevoie sa se duca la capatul lumii ca sa creeze (3).

Note

(1) “O croaziera celebra se scufunda. Nu mai raman in viata decat
Ion si Claudia Schiffer. Cum ajung pe o insula pustie, si-o
trag si ei sanatos. Dupa asta, Ion suparat… ca de mama focului. Claudia se duce la el si-l intreaba:
- Mai Ioane, de esti tu suparat?
- Iaca vreau sa-l vad pe frate-miu Gheorhe sa-i spun ceva!
- Mai Ioane, uite, o sa fac eu pe fratele tau Gheorghe.
- Faci tu asta pentru mine, Claudio?
- Da Ioane. Uite! Sunt Gheorghe! Zi-mi ce vroiai sa-mi zici!
- Ba’ Gheorghe, stii ceva?
- Ce mai Ioane?
- I-am tras-o lu’ Claudia Schiffer !!! ha’ha’ha’ ”

(2) “Un om de afaceri foarte bogat a fost deranjat de un pescar care statea lenevind pe malul raului, aproape de locul in care acesta isi avea ancorat iahtul sau.
Pescarul isi adunase instrumentele de pescuit si privea alene luciul apei.
- De ce nu esti cu barca in larg, la pescuit? l-a intrebat omul de afaceri.
- Pentru ca am prins destul peste pentru ziua de astazi, raspunse pescarul
- Cum de nu prinzi mai mult decat ai nevoie?
- Si ce sa fac cu el?
- Ai putea castiga mai multi bani, veni raspunsul impacientat, apoi ai putea sa-ti cumperi o barca mai mare ca sa prinzi si mai mult peste. Mai mult peste inseamna mai multi bani. Curand ai avea o intreaga flota de pescuit si ai deveni un om bogat, asa ca mine.
- Interesant. Si dupa aceea ce as face?
- Ai sta, te-ai odihni si te-ai bucura de viata.
- Apoi ce crezi dumneata ca fac eu acum? spuse pescarul privind linistit in zare.”

(3) Andrei Plesu despre fuga de lume (“Despre Ingeri”):

” Intr-o prima instanta, desertul e locul unde fugi de lume. Lipsit de culorile si de “multipilicitatea” mundana, despuiat pana la inconsistenta si halucinatie, el ofera o foarte “palpabila” experienta a neantului.(…) Ai ocazia sa exersezi in chip dramatic postura dezorientarii, sa te confrunti cu imperativul optiunii, fara niciun punct de sprijin in afara. E proba suprema a maturitatii spirituale. In desert, singuratatea omului sta fata-n fata cu singuratatea lui Dumnezeu. (…) omul se teme sa stea fata-n fata cu el insusi.

In singuratate, o consistenta aparte capata, o data cu figura dusmanului, figura ingerului, aliatul cel mai insemnat al monahului, in “razboiul nevazut” care ii sta dinainte. Monahul traieste in pustie ca un inger, alaturi de ingeri. (…) Iata si marturia lui Ioan Scararul: “Anahoretul se deosebeste de monahul ce duce o viata in comun (…); acestuia ii ajuta ingerul. pe cand celui de al doilea ii ajuta deseori celalalt (adica cel ce traieste impreuna cu el in comunitate). “