Scutul anti-whatever

Dupa cum stie toata lumea, Statele Unite au decis amplasarea unor componente ale scutului anti-balistic in Romania. Evident ca multa lume s-a intrebat:

a. Ce e ala un “scut antibalistic” (antiracheta daca preferati) ?

b. De ce e necesar un scut antibalistic?

c. Ce implicatii va avea pentru noi amplasarea lui in Romania?

Fireste si blogosfera si-a exprimat opinia in legatura cu subiectul. Majoritatea fara a avea idee despre ce e vorba. Insa am citit cateva articole foarte bune:

Mihnea Maruta (L.E.) (aici),  Lucian Davidescu (aici), Laura Cernahoschi (aici) si Mihai Gotiu (aici si aici).

Va veti intreba probabil cum de ma pricep si la rachete intercontinentale si arme atomice de ma dau cu parerea . Explicatia este ca inainte de 89, datorita propagandei comuniste, Romania era probabil una dintre tarile cu cei mai multi “experti” in arme nucleare si rachete intercontinentale pe kilometrul patrat. La TVR (in cele 2 ore de program zilnic), la radio, in ziare, in almanahuri (la mare moda atunci) se dadeau non-stop date despre arsenalul nuclear american. In ciclul primar aflasem deja despre rachetele Pershing si vazusem de nenumarate ori la TVR si-n presa cum arata o ciuperca atomica. Invatasem pe de rost de cate ori pot distruge civilizatia armele nucleare americane. Propaganda comunista reusise sa ne creeze perceptia unei amenintari iminente. Evident, nu stiam ca si prietenii nostri de-atunci, sovieticii, aveau arme nucleare. Si probabil daca-mi spunea cineva, n-as fi crezut.  Ei erau doar aparatorii pacii. Luptau pentru pace. Vorba aia “vom lupta pentru pace atat de tare incat nu va mai ramane caramida pe caramida” .

Gata cu introducerea, sa intram in subiect.

Ca sa intelegem care e treaba cu scutul anti-balistic, trebuie sa discutam despre rachete, arma nucleara, teoria jocurilor, strategie si negocieri.

Rachetele sunt legate de dorinta oamenilor de a explora spatiul, de a ajunge pe luna. Dar si de razboi. Unul dintre “parintii” acestui domeniu este un roman de etnie germana: Hermann Oberth. Si-a luat doctoratul la Cluj si a predat matematica si fizica la un liceu din Romania.

Lucrarea lui “Die Rakete zu den Planetenräumen” a fost una de referinta.

Wernher von Braun a fost discipolul si studentul sau la Universitatea Tehnica din Berlin.

“Hermann Oberth was the first, who when thinking about the possibility of spaceships grabbed a slide-rule and presented mathematically analyzed concepts and designs…. I, myself, owe to him not only the guiding-star of my life, but also my first contact with the theoretical and practical aspects of rocketry and space travel. A place of honor should be reserved in the history of science and technology for his ground-breaking contributions in the field of astronautics.” Wernher von Braun

Cum era normal, discipolul si-a depasit maestrul.

Daca Oberth si von Braun sunt probabil “parintii” acestui domeniu (alaturi de Tziolkovski si Goddard), din punct de vedere tehnic parintele este racheta V2 conceputa de o echipa condusa de von Braun. V2 este “Adam-ul” tuturor rachetelor balistice. Scud, una dintre rachetele tarilor putin dezvoltate este un descendent direct al V2-ului. Saddam Hussein a folosit-o in Razboiul din Golf, atacand Israelul si Arabia Saudita. Si iranienii si nord-koreenii si-au construit programele de rachete pe baza Scudului.

Dupa razboi von Braun si echipa lui s-au mutat in Statele Unite. Helmut Grottrup, unul dintre membrii importanti ai echipei lui von Braun a ales sa colaboreze cu sovieticii care erau coordonati de Sergey Korolyov.

Pe 21 august 1957, sovieticii au reusit lansarea primei rachete balistice inter-continentale, R7. Apoi pe 4 octombrie 1957 au reusit plasarea pe orbita a primului satelit artificial, Sputnik 1, folosind tot o racheta R7.

Pe 31 ianuarie 1958 si americanii au reusit plasarea satelitului Explorer 1 pe orbita, folosind o racheta Jupiter cu raza medie de actiune. Prima racheta inter-continentala americana a fost Atlas, lansata in 29 iulie 1959.

Un rol important in dezvoltarea programului american de rachete inter-continentale l-a avut John von Neumann (despre care o sa vorbim mai pe larg mai jos), presedintele “Strategic Missile Evaluation Committee”, care in 1954 a argumentat intr-un raport ca este necesara accelerarea programului Atlas.

Cursa inarmarii si cursa spatiala dintre Statele Unite si Uniunea Sovietica incepusera.

In acelasi timp si americanii si rusii lucrau la dezvoltarea armelor nucleare. In 15 iulie 1945 in poligonul Los Alamos a avut loc prima explozie nucleara. Bomba atomica se nascuse. In 29 august (dupa alte date 22 septembrie) 1949 a avut loc si primul test sovietic.

Dezvoltarea armelor nucleare a fost posibila datorita cercetarilor desfasurate de mai multi savanti:  Robert Oppenheimer, Albert Einstein, Ernest Rutherford, Enrico Fermi, Leo Szilard, Otto Frisch si multi altii intre care si John von Neumann.

Initial armele nucleare au fost de fapt niste bombe. Erau transportate si lansate asupra tintelor cu bombardierele strategice. La Hiroshima si Nagasaki asa s-a intamplat.

Curand insa, prin dezvoltarea rachetelor intercontinentale sau a celor cu raza medie de actiune, racheta a devenit principalul “mijloc de transport” sau vector, avand la bord unul sau mai multe “capete de lupta”. Sistemul racheta-arma nucleara a devenit in scurt timp extraordinar de puternic astfel incat a reusit sa influenteze diplomatia mondiala.

Nu este intamplator faptul ca cei 5 membri permanenti ai Consiliului de Securitate sunt toti detinatori de rachete balistice intercontinentale dotate cu incarcaturi nucleare.

Initial platformele pentru lansarea rachetelor balistice erau fixe. Acest lucru le facea vulnerabile unor atacuri directe. Astfel au aparut instalatiile mobile. Intai doar pe uscat (“pe roti” sau pe calea ferata), apoi si in aer (la bordul unor avioane care patrulau permanent) si pe si sub apa. Astfel a luat nastere “Triada Nucleara”.

Cele mai puternice platforme sunt submarinele lansatoare de rachete inter-continentale pentru ca sunt extrem de greu de detectat (patruleaza inclusiv pe sub calota polara) si pentru ca un astfel de submarin poate distruge cu o singura salva toate orasele unei tari de marimea Australiei (de exemplu inmultiti 24 de rachete la bord cu 7 capete de lupta a 100 kilotone fiecare).

Primele puteri nucleare au fost deci Statele Unite, Marea Britanie (Proiectul Manhattan a fost comun) si Uniunea Sovietica. Franta (1960) si China(1964) s-au alaturat si ele clubului select al detinatorilor de arme nucleare, ambele tari dezvoltand si rachete inter-continentale si submarine lansatoare de rachete.

De atunci si alte tari au devenit puteri nucleare: Israel, India, Pakistan, Korea de Nord, Iran. Inainte de 89 si Romania ar fi putut intra in club, la Magurele, apoi la Pitesti/Mioveni s-au facut niste experimente, aveam si rachete balistice  Scud si Frog. (L.E. Exista un jurnalist care sustine ca s-a incercat chiar transformarea unui avion fara pilot importat de la sovietici -VR3- in racheta de croaziera). Din fericire, Ceausescu nu si-a dus intentiile pana la capat.

In 1944 John von Neumann (cel care avusese contributii importante si la dezvoltarea rachetelor inter-continentale si a bombei atomice) si Oskar Morgenstern au publicat cartea “Theory of games and economic behavior” si astfel s-a nascut Teoria Jocurilor (despre asta si aici). In aceasta lucrare a fost analizat pentru prima oara si Echilibrul Nash in cadrul jocurilor cu suma nula. In anii ’50 la RAND s-au inventat mai multe jocuri intre care “Lasul” si “Dilema Prizonierului”. Lasul este un joc in genul intrecerilor dintre 2 masini care gonesc spre o prapastie (ca-n “Rebel fara cauza” cu James Dean). Acest joc a dat nastere strategiei de negociere “pe marginea prapastiei”(despre negociere vezi aici) .

Importanta jocului “Dilema Prizonierului” in viata de zi cu zi dar si in negocierile internationale sau in cursa inarmarilor este reliefata cel mai bine de Robert Axelrod:

“Proiectul a inceput cu o intrebare simpla. Cand ar trebui o persoana sa coopereze si cand ar trebui sa fie egoista, in interactiunea ei continua cu o alta persoana? Ar trebui un prieten sa continue sa-i faca favoruri unui prieten care nu raspunde la fel niciodata? Ar trebui ca o firma sa ofere servicii prompte unei alte firme care este in pragul falimentului? Cat de drastic ar trebui sa pedepseasca Statele Unite Uniunea Sovietica pentru actiunile ei ostile si ce model de comportament poate folosi SUA pentru a induce cel mai bine un comportament de cooperare din partea Uniunii Sovietice? Exista o modalitate simpla pentru a reprezenta genul de situatie care genereaza probleme. Aceasta este folosirea unui anume tip de joc numit “Dilema Prizonierului” pe care am amintit-o deja. Acesta le permite jucatorilor sa atinga castiguri reciproce doar prin cooperare, dar permite, de asemenea, posibilitatea ca un jucator sa-l exploateze pe celalalt, sau posibilitatea ca niciunul sa nu coopereze. ”

Si americanii si sovieticii si-au dat seama ca strategia clasica nu ofera raspunsuri in cazul razboiului nuclear. Cauza acestui lucru era faptul ca ambele tari aveau asa-numita “second strike capacity”. Adica in cazul unui atac prin surprindere, nu se avea certitudinea distrugerii totale a arsenalului nuclear advers astfel incat adversarul putea lansa la randul lui un atac nuclear. In cazul unui razboi atomic, nu exista invingatori ci eventual doar supravietuitori, deci singura solutie este sa nu fie inceput. Aceasta strategie se numeste “Mutual Assured Destruction” si are la baza Echilibrul Nash.

Faptul ca din ce in ce mai multe tari au inceput sa se doteze cu arme nucleare a complicat insa lucrurile. Nu mai era un joc in 2, intre doua aliante militare. O alta problema a fost ca unele regimuri care s-au dotat cu rachete balistice cu incarcatura nucleara nu erau democratice, fiind chiar agresive (Korea de Nord, Iran).

Folosirea de catre Saddam Hussein in 1991 in cadrul Razboiului din Golf, a rechetelor Scud asupra unor tinte israeliene si saudite a deschis cutia Pandorei. Chiar daca din fericire nu se intrebuintasera incarcaturi nucleare sau chimice, se atacasera si tinte civile dintr-o tara nebeligeranta. Si comunitatea internationala a inceput sa se intrebe ce se poate face in cazul in care un regim nedemocratic si agresiv ar face un pas si mai departe, folosind arme nucleare.

Una dintre solutii a fost conceperea unor sisteme anti-balistice.

Un sistem anti-balistic este destinat interceptarii rachetelor care au o traiectorie balistica.

Exista si rachete care au o traiectorie ne-balistica si au incarcaturi nucleare (de exemplu rachetele Tomahawak care evolueaza pe o traiectorie joasa pentru a evita radarul). Dezvoltarea acestui tip de rachete este mai dificila. Si viteza lor si raza de actiune sunt inferioare rachetelor balistice inter-continentale astfel ca interceptarea lor este oarecum mai usoara (de ex Tomahawk 900km/h fata de 20.000 km/h Trident 2).

In timpul Razboiului din Golf, pentru interceptarea rachetelor Scud s-au folosit rachete anti-aeriene Patriot. Dar a fost o improvizatie (reusita din fericire), pentru ca ele nu fusesera concepute pentru rolul asta.

Statele Unite si Uniunea Sovietica incercasera dezvoltarea unor programe de interceptare (Sentinel respectiv A-35), demers soldat cu rezultate slabe. Ambitiosul program “Star Wars” lansat de Ronald Reagan, care era conceput sa intercepteze rachetele si endoatmosferic si exoatmosferic,  a fost abandonat.

Israelul a fost prima tara care a reusit dezvoltarea la scara nationala a unui sistem anti-balistic modern destinat interceptarii rachetelor cu raza scurta de actiune – prin sistemul Arrow care este operational.

Rusia, China, India, Taiwan si Japonia au dezvoltat de asemenea sisteme anti-balistice.

Statele Unite au mai multe programe

- Ground-Based Midcourse Defense doua instalatii (una in Alaska si cealalta in California);

- Aegis Ballistic Missile Defense System, sistem dezvoltat de U.S.Navy si instalat pe nave militare. Este construit in jurul rachetei SM3. Acest sistem este o dezvoltare a sistemului Aegis clasic, iar racheta SM3 este descendenta rachetei anti-aeriene SM1. Sistemul va putea fi amplasat in viitor si la sol. Componente ale acestui sistem (lansatoarele de rachete SM3) vor fi instalate si-n Romania.

- Terminal High-Altitude Area Defense, sistem dezvoltat de U.S. Army contra rachetelor cu raza medie de actiune. Este instalat pe camioane si operational (anul trecut o baterie a fost stationata in Hawaii cu putin inainte de testele efectuate de Korea de Nord).

- Boeing YAL-1 Airborne Laser, adica un laser instalat pe un avion ?Boeing 747, sistem dezvoltat de U.S. Air Force si aflat in faza experimentala.

- Programul Patriot PAC-3, o dezvoltare a clasicei rachete anti-aeriene Patriot.

Toate aceste sisteme au o eficienta redusa asupra unor rachete inter-continentale rusesti in conditiile unui razboi atomic total. Ele sunt destinate interceptarii unor rachete balistice cu raza scurta/medie de actiune, a caror viteza este inferioara rachetelor inter-continentale rusesti, deci pot fi urmarite pe radar si contracarate.

Bottom line: echilibrul atomic dintre Statele Unite si Rusia nu este afectat. In schimb emergenta Chinei ca mare putere nucleara va face ca un joc care pana acum era in doi (Statele Unite- Uniunea Sovietica/Rusia) sa devina un joc in 3, mult mai complicat.

Pentru Romania, amplasarea pe teritoriul tarii a interceptorilor este alaturi de intrarea in NATO si UE, cea mai importanta decizie din ultimii 20 de ani. Tot felul de analisti au spus ca acest fapt ne transforma intr-o tinta in eventualitatea unui razboi. De parca pana acum nu eram …