FocusBlog
Sa scrii despre femei este cel mai greu. Teoria jocurilor, mecanica cuantica, dinamica neliniara, etologie, astea-s subiecte extrem de usoare fata de subiectul care ne fascineaza pe toti: “Femeia”.
Gioconda si Barbie
“Rufshaad: I can see you’re no stranger to pain.
Col. Denton Walters: I’ve been married.
Rufshaad: Ah.
Col. Denton Walters: *Twice*.
Rufshaad: Oy!”
Hot Shots! Part Deux
De ce ne este greu sa scriem despre femei? Pentru ca nimeni nu poate ramane indiferent fata de ele. Si e pe undeva paradoxal ca intr-o lume a barbatilor, femeile sunt mai puternice.
“Vinul este puternic, un rege este si mai puternic, femeia este cea mai puternica” Manuscrisele de la Marea Moarta
Femeia este fara nicio indoiala subiectul despre care s-a scris cel mai mult. Probabil 90% din marile opere de arta create au fost create de barbati care vroiau sa impresioneze o femeie. Credeti ca marele zid chinezesc a fost creat pentru a opri navalitorii din nord? Da, a fost creat si pentru asta. Daca nu existau femeile, barbatii nu ajungeau pe Luna, Einstein nu crea teoria relativitatii, nu existau Louvre-ul, Gioconda lui Da Vinci, Luceafarul lui Eminescu si-atatea altele. Cezar a cucerit o lume, dar Cleopatra i-a cucerit inima. La fel si Napoleon. Josephine a fost cea care l-a motivat. Si da, daca nu existau femeile, nu existam noi barbatii, in the first place.
Francezii au rezumat simplu ideea asta: “Cherchez la femme“.
Barbatii au cautat dintotdeauna sa inteleaga Femeia. N-au reusit niciodata. De ce? Ninon de Lenclos, echivalentul feminin al lui Casanova, de care au fost indragostiti Richelieu, Racine sau de la Fontaine, a spus poate cel mai profund lucru despre femei: “Un barbat are de ales intre a iubi o femeie si a o intelege”. Pana si Freud a ales, la fel ca toti barbatii, sa iubeasca.
“The great question that has never been answered, and which I have not yet been able to answer, despite my thirty years of research into the feminine soul, is ‘What does a woman want?’ “ Sigmund Freud
Deci, de ce imi place Pandora’s? Foarte simplu: pentru ca acolo scriu femei. Femei destepte. Am avut o perioada cand am citit toate revistele de femei. De la Tabu la Tango, trecand prin Cosmo, Unica, cele de format mai mic (nu mai retin cum se chemau, insipirate de la francezi) plus cele mai mondene. In afara de “Povestiri Adevarate” nu cred ca mi-a scapat ceva. Vorba aia, know the enemy 
. Citeam cot la cot cu fetele cu care eram pe vremea aia. De ce citeam? N-as sti sa va spun. Sigur, stiu motivul constient (sa le inteleg), dar nu si pe cele inconstiente. Aveam o prietena, psiholog, care scria la una din reviste. Articolele ei imi sterpezeau dintii, pe bune. Gen : “cum sa-l faci pe el sa…bla bla bla”. Si atunci am intrebat-o: cum de scrii tampeniile astea cand tu ai un master luat in Austria? Si fata mi-a explicat: a incercat sa abordeze chestii mai profunde, dar n-au succes. Aici vroiam sa ajung. Spre mirarea mea, am vazut ca pe Pandora’s se abordeaza si subiecte de substanta, intr-un mod profund.
“There’s very little advice in men’s magazines, because men don’t think there’s a lot they don’t know. Women do. Women want to learn. Men think, “I know what I’m doing, just show me somebody naked.” Jerry Seinfeld
Mi-au placut multe din articolele pe care le-am citit pe Pandora’s. Fetele de-acolo sunt nu destepte, ci foarte destepte. Si aici meritul este al Andrei Badicioiu-Matei, cea care a adunat trupa asta de femei. Andra e un fel de Dragos Stanca feminin. Inteligenta brici. Si-mi place de exemplu ca pe Pandora’s citesc articole mai personale ale Laurei Cernahoschi (pe Voxpublica abordeaza subiecte intr-o cheie mai profesionala). Imi place ca Ioana Piscociu scrie din nou. Imi plac pana si articolele Doriei Niculescu (care am inteles ca e “meteo girl” si n-o spun cu conescendenta), chiar daca au o anumita “pretiozitate”, sunt scrise cu candoare.
In afara de asta, pe Pandora’s am descoperit articole foarte foarte bune ale unor doamne de care nu auzisem. Doar cateva exemple: Sexele din Afghanistan scris de Madalina Rosca, Saptamana in care puteti sa uitati de job de Laura Laurentiu, Da’ de ce sa ma marit?! de Ruxandra Predescu, The Awakening de Emma Zeicescu, De ce spui DA, cand ai spune NU? de Lorena Lupu, Internetul nu vine de pe Marte III. Femei si Facebook de Anca Maco, Cum mi-am educat mintea de Alexandra Dutulescu si in fine un text absolut tulburator al Antoniei Tucheac: Buna ziua. Aveti cancer.
Ce nu mi-a placut? Scortisoara din noi de Maria Dinulescu. Probabil ma asteptam la mai mult de la ea. In anii ’90, Jean-Lorin Sterian (a lucrat la Playboy) scria despre genul de femei care se admira in oglinda si-si spun ” Ce buna sunt!” Ei, cred ca Maria Dinulescu face parte din categoria asta.
Imi place Pandora’s pentru ca textele scrise de femei ne ating. Ne emotioneaza. Si asta va spune cineva care ani de zile a incercat (fara succes, evident) sa isi blindeze inima. Prima oara cand am realizat ca e inutil, a fost cand am descoperit ca in situatiile dintre viata si moarte, ne gandim invariabil la o femeie (ok, hai doua, pentru ca toti avem si o mama ). Mie mi s-a intamplat asta (prima oara) cand faceam un rapel pe o stanca si a fost cat pe-aci sa-mi rup gatul. In cele 3, hai 5 secunde in care ma pregateam pentru o cadere de la vreo 20 de metri, mi-am vazut derulata toata viata, cu mentiunea ca mi-au aparut numai femeile (ok, si taica-meo).
Nu-mi pot imagina o viata fara femei. Cred ca nimeni nu poate. Pentru femei facem gesturi total irationale. Din cand in cand imi intreb prietenii: cand ai fost ultima oara fericit? Absolut toti (dupa secunde bune de gandire) mi-au descris o scena in care e prezenta o femeie. Nu, nu e vorba de sex. Pur si simplu femeile ne fac sa fim (macar o secunda) fericiti.
“Atunci cand o femeie mi se pare frumoasa, n-am nimic de spus despre acest lucru. O vad zambind, pur si simplu. Intelectualii iau la disecat chipul ca sa-l explice pe bucati, dar nu mai vad zambetul.” Antoine de Saint-Exupery
“Women marry men hoping they will change. Men marry women hoping they will not. So each is inevitably disappointed.” Albert Einstein
Ea: “De ce-mi reprosezi ca mi-am folosit farmecele pentru a obtine ceva? Voi nu faceti la fel?”
El: “Asta-i culmea! Cum poti sa ne acuzi ca folosim sexul ca mijloc, cand la noi asta e scopul?”
Frasier (via Alin Fumurescu )
L.E: cititi si postul asta. Nu e pe Pandora’s, dar merita.
If you enjoyed this article, please consider sharing it!
Dacă s-ar putea face o statistică printre cititorii acestui articol cred că am obţine următoarele rezultate:
2% ar crede că articolul e scris la comandă în favoarea doamnei Bădicioiu Matei;
0,1% ar crede că e scris fără comandă, din dorinţa de a capta atenţia cuiva de la realitatea.net;
0,1% ar crede că autorul este chiar soţul doamnei Bădicioiu Matei;
97,8% ar fi cititori care nu şi-ar exprima opinia şi ar regreta că au intrat pe acest sait.
Nu ştiu cine a scris articolul, este pentru prima dată când citesc ceva aici. Când am timp să scriu pe bloguri o fac cu politeţe, comentând principial ideile expuse în articole, nu articolele şi în nici un caz pe autorii acestora.
Am comentat în acest mod la câteva topice de pe blogul mai sus lăudat. În momentul în care am făcut greşeala de a nimeri pe un articol al mult apreciatei de către dumneavoastră doamne Alexandra Bădicioiu Matei şi de a-mi exprima ideile, a intervenit soţul acesteia jignindu-mă, luându-mă de sus de parcă m-aş fi dat la soţia dânsului. După care, folosindu-se cu laşitate de rolul minor şi de faţadă pe care îl are la realitatea.net a cenzurat două articole ale unui alt comentator care aprecia comentariile mele. Pe acel comentator nu-l cunosc pentru că nu semna cu un nume ci cu un nickname. În final, când am atras atenţia asupra acestui fapt (printr-un comentariu la un alt articol) susnumitul domn m-a cenzurat şi pe mine. Fără nici un pic de respect măcar faţă de autoarea topicului în care ne aflam. Eu cred că aceasta era singura care putea să facă cenzurări la comentariile propriului articol.
Că valorile morale care trebuie să caracterizeze o familie şi pe care eu le expuneam în acel comment l-au deranjat pe domnul Matei pot înţelege, şi accepta, dar să te foloseşti mişeleşte de poziţia soţiei pentru a-ţi refula frustrările personale, stare pe care eu o numeam acolo „prostituţie media”, este deja trist. Şi mult mai trist este că cineva le-a dat celor doi jucăriile cu care să poată face lucrul acesta. Şi de-a dreptul jalnic este ca altcineva, fără nici un pic de documentare să laude ce se întâmplă acolo.
Numai bine!
@Cristian Marculescu- nu stiu cum ai “calculat” procentele alea, dar cred ca ti-a scapt o varianta: poate autorul articolului (adica eu) l-a scris PUR SI SIMPLU. Fara nicio obligatie. Tu insa mi-ai acordat prezumtia de rea credinta
.
Sotul Andrei Badicioiu Matei, Adrian Matei, este un tip foarte destept si cu bun simt. Daca as fi sesizat in comentariul tau o relatare nepartinitoare (de exemplu o detaliere a modului in care “ti-ai exprimat ideile”) te-as fi crezut.
Din pacate, nu ai facut-o. Nu ti-a trecut prin cap ca poate nu ai dreptate? Cu totii gresim, nu e ceva grav. E grav cand nu recunoastem.
Numai bine!
În primul rând apreciez (şi vă mulţumesc pentru) faptul că aţi postat commentul şi că aţi răspuns la el.
Că domnul Adrian Matei e deştept, e nerelevant aici. Toţi politicienii, economiştii, etc pe care îi vedem toată ziua la televizor şi care ştim bine ce fac şi au făcut nu sunt bănuiţi a fi proşti.
Despre bunul simţ al domniei sale ar mai fi de discutat. Bunul simţ trebuie să se manifeste în fiecare conjunctură, faţă de orice persoană inclusiv faţă de duşmani (ca să nu mai vorbim de necunoscuţi). Probabil dumneavoastră vă cunoaşteţi cu dânsul şi într-adevăr s-a comportat ca atare.
Cât de mult bun simţ a dovedit faţă de mine (un necunoscut) vă las să deduceţi singur din intervenţiile complete care au dus la situaţia creată. Vă reamintesc faptul că eu nu o cunoşteam nici pe doamna Bădicioiu Matei nici pe soţul dânsei (nu ştiam nici dacă e căsătorită):
- Cristian Mărculescu
„După faptul că aveţi două nume de familie aş deduce că sunteţi căsătorită. Dacă e aşa, cum de scrieţi pe bloguri?
Ce respect îi purtaţi soţului dumneavoastră când vă expuneţi public [oricare ar fi forma de expunere]?
În alte lumi culturale care au mii de ani în faţa noastră – cum ar fi lumea arabă, femeile îşi impun ele însele restricţii de comportament după căsătorie.
Dacă şi soţul e de acord cu ce faceţi atunci nu mai am ce să comentez: disperarea e cruntă şi se numeşte prostituţie media.”
- Adi
„@Cristian Mărculescu: stai linistit. nu trebuie sa-mi porti tu de grija. ai griji/probleme mai mari din cate vad. sa-ti gasesti o femeie. sau se te muti in tarile arabe”
- Cristian Mărculescu
„Adi, după poză şi nume nu-mi dau seama ce eşti, bărbat sau femeie. Oricum nu contează. Simţi nevoia să te bagi în seamă? Intervenţia mea nu-ţi era adresată ţie! Şi cui îi port eu de grijă? Şi cum ai dedus tu că trebuie să-mi caut o femeie? Probabil că ai mari frustrări. Probabil că îţi petreci mare parte din timp pe întuneric, cu draperiile trase fumând câte două pachete pe zi. Nu mă interesează opiniile tale aşa că lasă-mă!
Doamna Bădicioiu Matei, aţi răspuns intervenţiei mele printr-un desen sau ce o fi acela! Tot aşa fac şi nepoatele mele pe mess. Nu că aţi fi obligată, dar nu puteţi mai mult? [Oricum şi aşa mă simt totuşi flatat. Vorba lui Petre Ţuţea „Dumnezeu nu m-a uitat de tot, din când în când îşi mai aduce aminte de mine şi-mi mai dă câte-un şut în cur”].”
- Adi Matei
„@Cristian Mărculescu: ba, chiar imi era adresata interventia ta. si-ti spuneam sa nu-mi porti de grija. e destul respect intre noi (sper ca te-ai prins ca eu eram sotul).
frustrari nu am. nu vezi ce femeie frumoasa si desteapta sta langa mine? daca stau pe intuneric probabil e din alte cauze, te prinzi tu, vad ca esti baiat mare si istet.
ps: si ca sa fim fair. nici pe mine nu ma intereseaza opiniile tale, mai ales despre viata/sotia mea. si totusi sunt nevoit sa ti le citesc si sa fiu cat de cat politicos.”
- Cristian Mărculescu
„
Acum se leagă. Şi iată cum ceea ce voiam să demonstrez în prima mea intervenţie aţi demonstrat chiar dumneavoastră. Acestea sunt consecinţele expunerii publice a soţiei. Trebuie să suportaţi acţiunile [sub formă de comentarii ne la locul lor, sau chiar sub altă formă] ale unuia ca mine la adresa soţiei dumneavoastră. Iar dacă toate astea le faceţi cu bună ştiinţă atunci ajungem la concluzia primului meu comentariu. Care, sper că aţi înţeles, nu trebuie luată ad literam.
Şi haideţi să ne oprim aici pentru că altfel mă râcâie o întrebare estetico-metafizică: cum să stai pe întuneric cu o femeie frumoasă? Poate doar dacă e şi deşteaptă în acelaşi timp!
”
Asta a fost tot. A doua zi, la un alt topic, a şters comentariile favorabile mie (relativ la topicul nou) ale unui comentator neutru. Când am semnalat acest lucru, a şters şi comentariile mele.
Fair play metodă şi polemică bazată pe idei. N-am ce spune.
Aş fi crunt dezamăgit să observ că aveţi menirea, ca oricare ar fi circumstanţele, să-i luaţi apărarea în continuare.
De exemplu, eu, dacă aş fi fost în locul Mădălinei Roşca în topicul căreia a intervenit cu cenzurările fără nici-o explicaţie (commenturile cenzurate nu aveau legătură cu ce se întâmplase cu o zi în urmă) mi-aş fi retras articolul o dată cu cenzurările. Oricare ar fi fost motivaţia acestora.
La revedere!
@Cristian Marculescu- tu ai ramas cu parerea ta, eu cu a mea. atata vreme cat ne respectam si discutam civilizat, cred ca nu e nicio problema sa avem pareri diferite.
of. @Cristian Mărculescu posteaza si tu ceva sa te favorizeze. din cate vad, treaba a stat cam asa:
1) ai scris un comentariu in care vorbeai atat de mine cat si de un respect intre sotia mea si mine.
2) ti-am raspuns sa nu-ti faci griji. simplu. si ca ai alte probleme si anume sa te muti acolo unde spui tu ca e respect.
3) frumos comentariu ai pus acolo. ai tu ceva cu frustrarile mele, te cam atrag asa nush ce sa zic.
4) ti-am raspuns inca foarte frumos si dupa ce am vazut comentariul tau.
6..X nu ti-am sters niciunul din acele comentarii de mai sus. ti-am “cenzurat” o interventie tip troll, simplu. la un singur articol. iar acel “sustinator” al tau a intrat in moderare pentru limbaj.
X..N vreau sa-ti multumesc pentru insistenta cu care incerci sa comentezi pe pandoras.ro in continuare. pacat ca intri direct in moderare pentru limbaj neadecvat. ce vreau sa spun e ca nu ai nici un fel de ban etc pe siteul pandoras. pur si simplu dupa toata povestea asta ai preferat sa injuri comentariu de comentariu si nu am cum sa te ajut…
Tot încerc de ceva vreme să fac o statistică din care să reiasă ce fel de oameni vorbesc cu necunoscuţii lor cu dumneavoastră şi ce fel de oameni cu tu. Nu am reuşit. Îmi amintesc totuşi de domnul Iliescu şi de faptul că la toţi le zicea dumneata. Tu, nu-i dădea mâna să le zică pentru că era filmat şi înregistrat tot timpul. Dumneavoastră, nu putea să le zică pentru că era sub mândria lui. Aşa că îl salva acest dumneata.
O chestie tot am observat: când vorbeşti cu cineva politicos, te ia de fraier şi se comportă ca atare. Nu ştiu, cred că sunt oameni care neputând să se comporte nici măcar decent în faţa celor mai tari, când prind unul care cred ei că e mai slab îl devorează.
În două ipostaze am mai întâlnit această situaţie.
În armată când cei din ciclul 2 îi fut pe bibani groaznic (scuzaţi-mi termenul, aşa se foloseşte în armată). Cu toată soarta cruntă pe care o au când sunt bibani, odată ce ajung în ciclul 2 fac şi ei la fel cu noii veniţi. Nu am înţeles acest lucru niciodată.
La fel fac şi câinii. Au un simţ deosebit al slăbiciunii oamenilor pe lângă care trec. Dacă simt că unul se teme de ei, pe ăla se reped. Şi nu o fac din instinct de apărare atâta timp cât ei cred că acela e mai slab. Nici pe asta nu mi-am putut-o explica.
Văd că şi dumneavoastră şi domnul Alex vorbiţi numai cu „tu”. Poate mă ajutaţi şi pe mine să-mi completez statistica şi să înţeleg aceste lucruri odată şi odată.
În altă ordine de idei, nu vă mai ascundeţi după cuvinte ca moderare, limbaj neadecvat, comment off topic. Moderarea este o poreclă. Fapta în sine se numeşte cenzură. Iar comentariul lui Gigi De La Gaze nu se încadra la nici un criteriu de cenzurare. Se referea la soţia dumneavoastră şi drept urmare l-aţi cenzurat.
Şi nu înţeleg de unde aţi dedus că vreau să mă ajutaţi cu ceva! Expresia „nu am cum să te ajut” poate e din alt film la care eu am lipsit.
Şi chiar dacă poate nu ar fi cazul, vă recomand să citiţi comentariile domnului Nanu Romeo de la articolul pe care vi-l recomand prin linkul de final. Nu ştiu cine este acest domn, dar mă caracterizează şi pe mine ce scrie acolo şi poate aşa îmi înţelegeţi prima intervenţie de la topicul soţiei dumneavoastră. Dar am slabe speranţe că veţi înţelege. Succes în continuare!
http://simonagherghe.blogspot.com/2010/02/pumnul-si-scandura.html
@Cristian Mărculescu iti pierzi timpul cu prea multe statistici.
nu ma ascund dupa nimic. eu am un nume, o poza, oamenii ma cunosc. tu, pe de alta parte, esti un anonim ascuns in spatele monitorului. fa o statistica si pentru treaba asta, sa vezi cati se dau destepti si curajosi in anonimat.
cat despre ce imi recomanzi sa citesc, prima data m-am speriat. m-am speriat ca o sa inteleg si numai gandul ca as intelege o iota din stilul tau sau al acelui comentator m-ar dezamagi.
din fericire, nu am inteles. din fericire pentru mine.
ps: tare ma tem ca nu numai ca te caracterizeaza acel comentariu, ci esti chiar tu
. sau asta sper…
Acum dacă tot am devenit patetic încercând să vă fac să înţelegeţi ceva, hai să duc totul până la capăt.
În 91’ am locuit o lungă perioadă de timp la Chişinău în speranţa că vom putea tipării şi implementa Zig Zagul în Moldova. Era perioada imediată plecării lui Cristoiu şi înainte de venirea lui Adrian Păunescu. Cred că redactor şef interimar era Neagoe (Dumnezeu să-l ierte). Moldova încă nu era separată de ruşi.
Eram foarte tânăr şi puţin educat sau măcar experimentat. Viaţa era ca o bucurie şi eu stăteam pe acolo numai cu muşchii umflaţi.
Într-o seară la un restaurant, în faţa mea era o masă de armeni (atunci Moldova era plină de bişniţari şi cămătari armeni). Nu vă spun, aveau câteva bucăţi cu ei la masă de plângeai cu vorbe. Iar eu ca orice român fără religie şi fără respect, mă uitam tot timpul cu neruşinare la una din ele.
Într-un târziu a venit unul la mine şi intuind foarte bine că sunt român mi-a zis într-o moldovenească stricată: frate, nu ştiu cum e la voi, dar la noi, nu ai voie să te uiţi la femeia altuia. Aşa că schimbă-ţi tu locul şi întoarce-te cu spatele. Nu ne-am fi luat de tine dar chiar nu te mai săturai. Pe loc m-am simţit foarte ofensat, dar ca să nu-mi iau câteva săbii în spate m-am ridicat şi am plecat.
A fost prima dintr-un lung şir de întâmplări care mi-au schimbat radical modul de raportare la valorile culturale şi religioase ale familiei.
Am ajuns astfel în timp, să nu concep ca o femeie măritată să se expună riscului ca prin intermediul ei, în mod indirect, să se aducă ofense bărbatului său. Cum de asemenea nu concep ca un bărbat să atragă atenţia unui alt bărbat asupra frumuseţii femeii sale. Nu concep ca un bărbat să facă aluzii unui alt bărbat despre ce face el noaptea cu soţia sa. Şi nu concep să am vreodată texte cu o femeie măritată care să facă referire la natura sa feminină. Poţi să apreciezi sau să nu apreciezi o femeie ca politician, ca moto-stivuitorist, ca orice, dar nu ai dreptul să comentezi cât e de frumoasă, de senzuală sau de bună.
Îi înţeleg acum pe arabi.
Vă reproduc încă o dată comentariul dumneavoastră:
„@Cristian Mărculescu: ba, chiar imi era adresata interventia ta. si-ti spuneam sa nu-mi porti de grija. e destul respect intre noi (sper ca te-ai prins ca eu eram sotul).
frustrari nu am. nu vezi ce femeie frumoasa si desteapta sta langa mine? daca stau pe intuneric probabil e din alte cauze, te prinzi tu, vad ca esti baiat mare si istet.
ps: si ca sa fim fair. nici pe mine nu ma intereseaza opiniile tale, mai ales despre viata/sotia mea. si totusi sunt nevoit sa ti le citesc si sa fiu cat de cat politicos.”
Adică domnule Adrian Matei, de ce să văd eu cât de frumoasă e soţia dumneavoastră? Şi de ce să mă prind eu de ce faceţi dumneavoastră pe întuneric cu dânsa?
Dacă aş fi observat şi dacă m-aş fi prins aş fi dedus că ce tare şi şmecher sunteţi dumneavoastră şi prin comparaţie ce fraier sunt eu? – jalnic scop şi tristă metodă!
Şi între timp văd că aţi mai postat un comentariu. Că aveţi o poză şi că vă cunosc oamenii. Da, asta într-adevăr vă scoate din anonimat.
Succes!