Razboiul din Afghanistan, intre antropologie, new media si comunicare strategica (III)

Am discutat in primele 2 parti despre rolul mass-media in razboi, despre terorism si insurgenta. Este momentul sa intram in subiectul propriu-zis: comunicarea de razboi in general si in razboiul impotriva terorismului in particular.

Exista mai multe forme de comunicare “de razboi”. Cea mai veche forma este propaganda. Termenul a fost lansat de Vatican si vine de la Congregatio de Propaganda Fide.

Intre timp a capatat o conotatie negativa si termenul “propaganda” mai este folosit doar cu sens peiorativ. Nimeni nu mai vrea sa fie pus la un loc cu Lenin si Goebbels, doi practicieni extrem de talentati ai propagandei. Sa spunem ca probabil geniul acestei discipline a fost Sefton Delmer. De ce a fost geniu? Pentru ca propaganda facuta de el nu era nici macar sesizata ca fiind propaganda, fiind din acest motiv extrem de eficienta.

Propaganda se foloseste de minciuna sfruntata, de simboluri, de muzica, de imagine, de uniforme ( de-aia Fidel Castro, Stalin, Hitler, al-Gaddafi, Saddam Hussein, Kim Ir Sen purtau uniforme) pentru a manipula in special emotiile. Cei mai zelosi discipoli ai propagandei au fost nazistii si comunistii.  Le Bon si Ceahotin au fost foarte studiati.

Dezavantajul major al propagandei este ca este sesizata foarte usor. Propagandistii se pare ca nu l-au citit pe Ogilvy:

“Consumatorul nu e un prost. El poate fi chiar sotia ta. Nu-i insulta inteligenţa.”

Statele comuniste au intrebuintat masiv instrumentul numit propaganda. Dar acest instrument n-a fost deloc eficient: cu toata propaganda sovietica, cele mai cautate reviste inainte de 89 erau “Paris Match”, “Pif” si “Rahan” (fara sa luam in considerare la categoria asta Neckermann, Otto etc), nu “Uniunea Sovietica” ( revista care prezenta lunar realizarile “fratelui mai mare”). Filmele americane erau in top (existau sali cu circuit inchis unde se difuzau filme cu Chuck Norris sau Bruce Lee, foarte la moda in Romania anilor ’80). De asemenea, produsele occidentale erau invidiate de toti. Kentul era valuta forte. Asta cred ca spune totul despre calitatea propagandei comuniste. Desi se prezentau zilnic la TV si in ziare bubele capitalismului, oamenii erau fascinati de capitalism (inclusiv comunistii de la varf).

“A lie told often enough becomes the truth.” Vladimir Ilici Lenin

Statele Unite au fost leaganul publicitatii si al PR-ului (Public Affairs). De asemenea,  Statele Unite au dat lumii mai multi teoreticieni importanti ai comunicarii (Lippman, Dewey, Lasswell, Hovland etc). Avantajul major al Occidentului a fost faptul ca au fost sustinuti de fapte in demersurile lor de comunicare,  fata de comunism unde se traia bine numai “pe hartie” si “pe sticla”.

“Truth is the best propaganda and lies are the worst. To be persuasive we must be believable; to be believable we must be credible; to be credible we must be truthful. It is as simple as that.” Edward Murrow

Statele Unite au opus propagandei notiunile “public diplomacy” – care punea accent pe dialog si pe prezentarea adevarului (evident, punand accent pe punctele forte) si nu pe minciuna-  si “perception management” – care pune accent si pe folosirea biasurilor cognitive ale audientei. Un exemplu pentru a intelege:

“If I ask a group of people :’Is the average price of German cars more or less than $100,000?’ and then ask them to estimate the average price of German cars, they’ll “anchor” around BMWs and other high-end makes when estimating. If I ask a parallel group the same two questions but say “more or less than $30,000″ instead, they’ll anchor around VWs and give a much lower estimate. How much lower? About $35,000 on average, or half the difference in the two anchor prices. How information is presented affects what we think.”

Sovieticii au introdus o metoda asemanatoare care se numeste “control reflexiv” cu mentiunea ca este destinata influentarii factorilor de decizie.

La inceputul anilor 2000 a aparut o noua disciplina (de fapt o disciplina veche, dar in haine noi) si anume comunicarea strategica. Unul dintre motivele pentru care a fost necesara aceasta reconfigurare a fost aparitia asa-zisului “caporal strategic”.

In 1999, Generalul Charles Krulak, Comandantul U.S. Marine Corps  a introdus termenul “strategic corporal” :

In many cases, the individual Marine will be the most conspicuous symbol of American foreign policy and will potentially influence not only the immediate tactical situation, but the operational and strategic levels as well. His actions, therefore, will directly impact the outcome of the larger operation; and he will become, as the title of this article suggests — the Strategic Corporal.

In domeniul comunicarii, datorita dezvoltarii Internetului si aparitiei web 2.0, “caporal strategic” poate fi oricine: un cameraman, un fotograf, un blogger. Doua exemple de “caporali strategici”:

- Israelienii au fost nevoiti sa amane o operatiune pentru ca un soldat a dat detalii despre ea pe contul lui de Facebook  ;

- Pseudo-stirea lansata  de  times.ro in care se spunea ca Romania a trimis ajutoare in Tahiti in loc de Haiti. Povestea a fost preluata de siteuri rusesti (care evident ca stiau ca e o farsa). Rezultatul? Ionut Foltea a ajuns “celebru” iar cateva milioane de oameni din lume au luat de buna stirea si au ras de “idiotii de romani care confunda Haiti cu Tahiti”.

In octombrie 2001 in Statele Unite s-a infiintat  Office of Strategic Influence. Evident presa a inceput sa se intrebe ce scopuri are o asemenea institutie, la cateva luni institutia fiind desfiintata. Activitatile ei au continuat insa sub o alta denumire si toata lumea a fost multumita. Oamenilor le place ca aparentele sa fie pastrate .

Spre deosebire de Public Affairs, care se adreseaza in general unei audiente interne, sau de Public Diplomacy care are in vedere audienta externa (desi in comunicare zonele sunt greu de demarcat in “satul global”, de exemplu, un discurs adresat americanilor de catre Obama are influente si asupra cetatenilor altor tari), Comunicarea Strategica tine cont de realitatile din secolul 21 . Toate sunt exponente ale  Soft Power (dezvoltata de Joseph  Nye) dar si ale  Soft War (dezvoltata de Chuck de Caro).

Exemple de comunicare strategica:

- decizia de amplasare a scutului anti-balistic in Romania;

- prima pagina a Evenimentului Zilei;

- vizionarile filmelor romanesti organizate de Institutul Cultural Roman;

- TVR International; etc.

“Raport of Defense Science Board – Task Force on Strategic Communication- January 2008″ este o lectura obligatorie pentru cei interesati incotro se indreapta mass-media.