Tectonica geopolitica la inceput de 2010

Next week there can’t be any crisis. My schedule is already full. Henry A. Kissinger

Whenever you have a possibility of going in two ways, either for peace or for war, for peaceful methods of for military methods, in the present age there is a strong prejudice for the peaceful ones. War seldom ever leads to good results. George F. Kennan

What is most important to the history of the world? The Taliban or the collapse of the Soviet empire? Some stirred-up Moslems or the liberation of Central Europe and the end of the cold war? Zbigniew Brzezinski

In 1997 Zbigniew Brzezinski scria o carte esentiala pentru intelegerea geopoliticii de inceput de secol 21: “Marea tabla de sah- Suprematia americana si imperativele sale strategice”. Unul dintre cele mai importante capitole este cel intitulat “Balcanii Eurasiei” din care va redau un fragment:

” Balcanii Eurasiei, desfasurati de o parte si de alta a retelei de transport a carei aparitie e inevitabila, retea menita sa lege mai direct extremitatile vestice si estice cele mai bogate si mai industrializate ale Eurasiei, sunt de asemenea importanti din punct de vedere geopolitic. Mai mult, sunt importanti din perspectiva securitatii si a ambitiilor istorice a cel putin trei dintre cei mai apropiati si mai puternici vecini, anume Rusia, Turcia si Iran, si de asemenea China, care da semnale de interes politic crescut pentru aceasta regiune. Dar Balcanii Eurasiei sunt infinit mai importanti ca potentiala miza economica: in zona exista o concentratie enorma de gaze naturale si rezerve de petrol, la care se adauga zacaminte de minerale importante, inclusiv aur.”

De ce ne intereseaza ce se intampla acolo? Pentru  ca deciziile care se iau in acel spatiu ne afecteaza si pe noi. Doar doua exemple: scutul anti-balistic care va fi amplasat in Romania (efect al programului nuclear iranian) si proiectul Nabucco, sustinut de Romania.

Actorii

Patru tari din zona sunt actori principali: China, Iran, Rusia, Turcia. De asemenea, Statele Unite, U.E.,  India si Pakistanul sunt actori importanti. Si exista evident tarile unde sunt concentrate marile rezerve de petrol si gaze din zona Caspicii: Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan. Georgia, Armenia si Afghanistan completeaza lista de actori, Kirghistan si Tadjikistan avand o importanta mai mica.

In cercul 2 de actori mai sunt Japonia, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Irak, Arabia Saudita, Venezuela etc.

Zona este ca o placinta de care trage toata lumea. Deocamdata cu zambetul pe buze, ca intre gentlemeni.

Problema (blocajul) este faptul ca interesele partilor sunt divergente.

1. Interesul strategic al Rusiei este sa controleze in continuare  prin Gazprom exporturile de gaze naturale care ajung in Europa Occidentala. Pentru asta, Rusia are nevoie de sprijin din  zona politica a Germaniei, Frantei si Italiei. Cum Nabucco este o amenintare la adresa cvasi-monopolului rusesc in materie de gaze naturale, Moscova a incercat sa-l amane inventand proiectul South Stream (controlat tot de ei). E mai bine sa-ti faci tu concurenta decat altii. Daca varianta South Stream nu va fi suficienta, probabil vom asista la cresterea tensiunilor in Nagorno-Karabakh, Osetia, Abhazia. Recent, ministrul azer al apararii a declarat (propagandistic, e adevarat) ca riscul unui razboi “mare” cu Armenia este crescut. Anumiti observatori au pus razboiul Rusia-Georgia din 2008 pe seama intereselor energetice ale Moscovei.

In 2007, in Foreign Affairs aparea un articol scris de Yuliya Tymoshenko si intitulat “Containing Russia”. Un fragment:

” Any worthwhile energy security policy for Europe would also seek to loosen Gazprom’s monopolistic grip on the pipelines. (…) Beyond tackling gazprom’s monopolistic power, a realistic energy policy for Europe would also seek to share the risks of any possible enrgy blockade equally among all Europeans, rathar than allowing separate deals that leave others vulnerable to energy blackmail.”

Cert e ca rusii merg intotdeauna pana la capat cand e vorba de energie, nu se impiedica de detalii (dupa cum au observat cei de la Shell in cazul proiectului Sakhalin-2 sau cei de la BP in cazul TNK-BP).

Mai multe detalii despre poltica Rusiei in materie de energie aici.

2. Si astfel ajungem la Turcia, aliat al Azerbaidjanului, Rusia (si Grecia) sustinand Armenia. Turcia si-a deteriorat relatiile cu Israelul (vezi episodul cand primul ministru Erdogan a criticat campania din Gaza sau cand a parasit o intalnire de la forumul de la Davos, episodul cand Turcia a refuzat prezenta Israelului la un exercitiu militar sau episodul cand ambasadorul turc a fost lasat cu ochii in soare de adjunctul Ministrului de Externe israelian). De asemenea,  Turcia si-a rechemat ambasadorul de la Washington (nu e prima oara cand o face) in urma votului din Congres care a calificat omorarea armenilor (1915-17) ca genocid.

Ca lucrurile sa fie si mai incurcate, nici relatiile dintre Statele Unite si Israel nu trec prin perioada lor cea mai buna.

Si iata cum au ajuns trei aliati traditionali (Statele Unite, Israel, Turcia) sa aiba diferente majore de opinie fiecare cu fiecare. Cine isi freaca mainile?

3. Iranul care isi construieste in liniste armele nucleare si rachetele balistice. Simultan, ii antreneaza pe talibani (desi intre Iran si regimul taliban din Afghanistan  au existat ani de zile tensiuni). De asemenea, Iranul nu are intentii tocmai prietenesti la adresa Israelului, astfel incat, Israelul nu poate sta cu mainile-n san. Potrivit unui studiu, Israelul are 3 optiuni:

” The most unlikely Israeli policy option is that of staying idle and relying on its Arrow-2 ballistic missile defence system, which is already on high alert. There is a consensus among decision-makers in Israel that the Iranian threat is existential in nature, hence it must be removed before the nuclear programme can reach the point of no return. The one, and probably the only, benefit of keeping a low profile is that the more discussion there is about the Iranian nuclear project, the more voices are heard in the international community about Israel’s assumed nuclear capability.
A second policy option, which for now seems to be the one preferred by Israel, is to encourage the international community to act before it is too late. Israel openly emphasizes the merit of diplomatic efforts, whether through the European Union or the UN Security Council, to stop Iran’s military nuclear programme. Such action would spare Israel from confronting Iran directly. However, there is little doubt that if diplomatic efforts should fail to persuade Iran to comply with its international bligations, then Israel would expect the international community to resort to force.
If the international community fails to halt Iran’s nuclear programme, Israel might resort to a third
policy option of using force against Iran’s nuclear sites. Since Israel has no diplomatic leverage on Iran and cannot hurt it economically, the decision-makers in Jerusalem might come to believe that the only option left open for Israel in such a situation would be a military strike, probably by air. This is a very dangerous scenario with far-reaching regional and international implications, but one which might gather momentum if Israel senses that the Iranian nuclear project is developing too fast with no adequate international response. Israel has insufficient military capability to completely destroy Iran’s nuclear programme, but its air force has, according to some defence analysts, the means to cripple it. Israel would destroy the weak spots, such as the Natanz uranium enrichment plant and the conversion plant at Esfahan. This would be a very complex operation which would require the Israeli Air Force to stretch its resources to the limit, as well as necessitating cooperation from a third country for a refuelling stopover. A successful attack would delay the Iranian nuclear programme for a few years.”

De la Iran insa ajungem la interesele altei tari.

4. China are nevoie de petrol si gaze. A devenit al doilea consumator mondial de petrol.  Principala sursa de importuri in materie de petrol este Arabia Saudita.  Pana la inceputul lui 2010, Iranul era al treilea furnizor, dar importurile din Iran au scazut cu 40% si astfel Rusia a urcat un loc. Pentru, a-si diversifica resursele, China investeste in  Sudan, Venezuela si Angola.

L.E. Arabia Saudita a fost depasita de Angola.

China are printre scopurile strategice (pe care le urmareste indiferent de regim): “reintregirea patriei” prin obtinerea suveranitatii asupra Taiwanului. Au bifat Hong Kong-ul si Macao, a ramas Taiwanul. Ca sa-l obtina au doua variante: una pasnica, alta militara. Problema lor este ca Statele Unite sustin Taiwanul si cand apare vreo criza trimit in zona doua portavioane impreuna cu grupurile lor de lupta.

De 50 de ani China, tara lui Sun Tzu,  si-a realizat scopurile prin strategii indirecte. Ascunzandu-si mana de otel intr-o manusa de catifea. Au existat conflicte (in 1979 razboiul “de granita” cu Vietnamul la care au participat sute de mii de militari; in 1962 razboiul  “de granita” cu India ). Mai recent, inainte de retrocedarea Hong Kongului, Deng Xiaoping i-a spus primului-ministru Margaret Thatcher “China nu este Argentina” si ca in caz ca Regatul Unit nu cedeaza Hong Kongul (britanicii doreau prelungirea cesiunii asupra teritoriului), ei sunt pregatiti sa-l ia cu forta.

De ani de zile armata chineza se inarmeaza si se modernizeaza masiv. Toata lumea stie de ce. Anul asta China si-a marit bugetul apararii cu “doar” 7,5 %. Este prima oara dupa 1989 cand China isi mareste bugetul cu mai putin de 10%.

” Cand trimisii inamicului vorbesc cu umilinta, dar acesta isi continua pregatirile, inamicul va inainta. Cand cuvintele trimisilor sunt inselatoare, dar inamicul inainteaza ostentativ, el va bate in retragere.” Sun Tzu

In ciuda aparentelor (vezi apartenenta la SCO), Rusia (“tara infometata” in chineza) nu este vazuta ca un aliat veritabil in China. India este vazuta ca un rival, Pakistanul, adversarul traditional al Indiei fiind aliatul Chinei.

Ca lucrurile sa fie si mai complexe,  China detine aproape 800 miliarde $ in bonduri emise de Trezoreria americana si de ceva vreme atacurile informatice chinezesti asupra companiilor occidentale s-au intensificat.

In sfarsit, chinezii mai detin un an as in maneca numit Coreea de Nord pe care il pot folosi sa-si tina adversarii (Japonia, Coreea de Sud, Statele Unite) ocupati.

Ce urmeaza? Este imprevizibil, dar este evident ca atunci cand creste numarul dansatorilor pe un ring de dans, creste si numarul ciocnirilor mai mult sau mai putin involuntare. Traim vremuri interesante.

(L.E. In fizica se cunoaste de multa vreme ca nici macar unui sistem cu 3 corpuri nu i se poate prevedea cu precizie comportamentul:

“Miscarea sistemului Luna/Pamant/Soare este considerata o problema cu trei corpuri – si aceasta din motive evidente.
Chiar si asa-numita problema restransa a celor trei corpuri, in care un corp are o masa atat de mica, incat se poate considera ca nu exercita de loc forte asupra celorlalte doua, s-a dovedit absolut intratabila. Acesta a constituit primul indiciu conform caruia cunoasterea legilor poate sa nu fie suficienta pentru a intelege cum se comporta un sistem si ca nu intotdeauna se poate umple prapastia care desparte legile de comportare.
Problema a doua corpuri este “integrabila”, deoarece legile conservarii energiei si ale impulsului ii restrang atat de mult solutiile, incat acestea sunt obligate sa ia o forma matematica simpla. In 1994, Zhihong Xia, de la GIT, a demonstrat ceea ce matematicienii banuiau de multa vrme: faptul ca sistemul de trei corpuri nu este integrabil. Dar el a facut mai mult, dovedind ca un astfel de sistem poate manifesta un fenomen straniu, cunoscut sub numele de difuzie Arnold si descoperit prima oara de Vladimir Arnold, de la Universitatea de Stat din Moscova, in 1964. Difuzia Arnold produce o deriva extrem de lenta, “aleatoare”, a pozitiilor orbitale relative. Deriva nu este cu adevarat aleatoare. Ea reprezinta un tip de comportament denumit astazi haos, ce poate fi descris ca o comportare aparent intamplatoare, cu cauze pur deterministe.” I.Stewart)