Flotila Gaza episodul 2: sah – mat

Saptamana trecuta a avut loc un razboi informational intre Israel si palestinieni. A castigat categoric Israelul, dupa doua meciuri.

Nu stiu cum sunt altii, dar eu n-am intalnit niciodata un israelian prost. De-asta m-am mirat cand se parea ca israelienii au facut o gafa interceptand acum o saptamana flotila care vroia sa ajunga in Gaza.

Episodul 1 a fost in momentul cand nava Mavi Marmara a fortat blocada instituita de Marina Israeliana asupra Gazei. Interventia militarilor israelieni inarmati cu arme de paintball a fost intampinata de “activisti ai pacii” islamici dotati cu topoare, bate si bare metalice. Au rezultat morti (de partea activistilor) si raniti grav (de partea israelienilor). Mass-media din toata lumea a criticat interventia. Surprinzator (pentru mine, cel putin) si o parte dintre specialisti (Andrew Exum de exemplu) au facut analize pline de biasuri cognitive sau erori de logica.

Intr-o clipa majoritatea analistilor au uitat anumite “detalii”:

- aparitia flotilei nu a fost o surpriza, se stia din timp destinatia, scopul etc. Navele se deplaseaza incet, nu apar rapid ca avioanele. Deci factorul surpriza a fost exclus.

- oamenii care au hotarat strategia de actiune sunt extrem de experimentati :

• Benjamin Netanyahu (prim ministru; absolvent al Massachusetts Institute of Technology (MIT); a urcat toate treptele carierei militare in Sayeret Matkal, ajungand comandant al unitatii speciale no. 1 din Israel).

• Ehud Barak (ministrul apararii; absolvent al Stanford University; fost comandant al Sayeret Matkal; fost sef de Stat Major IDF; cel mai decorat ofiter din istoria IDF).

• Gabi Ashkenazi (sef al Statului Major al IDF; fost comandant al Brigazii -de elita- Golani; MBA la Harvard).
• Eli Marom (comandant al marinei; studii la Harvard).

Netanyahu si Barak sunt considerati ca avand printre cele mai ascutite minti din Israel (si acolo e concurenta, nu gluma ).

- israelienii afla de obicei tot ce ii intereseaza. ( In 1973 au existat doar 14 ofiteri egipteni care stiau de planul de atac asupra Israelului; ministrul apararii din Siria a fost informat cu 5 zile inainte de asalt – Siria participand la atac; cu toate astea, israelienii tot au aflat; o sursa i-a telefonat lui Moshe Dayan in ultima zi. Acum ganditi-va ca pe Mavi Marmara erau 600 de persoane mult mai putin discrete decat militarii egipteni.)

- Israelul are printre cei mai buni specialisti psyops si media din lume; e o naivitate sa credem ca nu stiau ca flotila Gaza cauta o provocare;

- transmisia prin satelit a Al Jazeera de pe nava nu a fost bruiata;

- insertia cu elicopterul a echipei de boarding a incalcat reguli elementare. Shayetet 13 este o unitata extrem de experimentata. Specialistii occidentali au explicat greselile prin faptul ca israelienii i-au subestimat pe activisti.

Corvetele israeliene au la bord elicoptere Panther fabricate in Franta (capacitate 10 militari).

Dar modelul folosit pentru abordaj a fost UH-60 Black Hawk, elicopter fabricat in Statele Unite (capacitate 15 militari).

Metoda aleasa a fost fast-roping-ul. Unii au spus ca trebuia ales rapelul, o metoda mai inceata ca fast-ropingul, doar ca in teorie e posibil sa fie trimisi mai multi luptatori deodata (daca nu sunt bine instruiti, se pot “innoda” intre ei ). Adica asa:

Sau asa:

Sau macar fast roping pe doua parame:

Adica mai multi militari adusi mai repede pe punte.

O parama a fost probabil arhi-suficienta. Inaltimea a fost poate cam mare, dar sa nu uitam ca era intuneric.

E greu de inteles insa de ce militarii au fost coborati exact in mijlocul roiului deja starnit.

Nu stiu motivele subtile care au cauzat erorile de analiza din mass-media in episodul Mavi Marmara. In primul rand a fost o doza de aroganta intelectuala (“eu sunt mai destept, deci eu stiu mai bine”) combinata cu superficialitate (adica nu se privesc lucrurile in profunzime si nu se pune intrebarea : “si daca exista un sens pe care nu-l pricep eu?”).  Probabil a existat si o doza latenta de anti-semitism in mass-media occidentala (fenomen pe care mi-e greu sa mi-l explic tinand cont ca desi multi crestini nu realizeaza asta, Iisus a fost evreu). Pe de alta parte, unii au tinut cu palestinienii pentru ca sunt perceputi “partea mai slaba”. In sfarsit, am sesizat si o anumita satisfactie gen “in sfarsit au dat-o si astia in bara”.

Episodul 2 s-a consumat sambata cand o alta nava, Rachel Corrie (numita 7th flotila de israelieni) a incercat sa forteze blocada. De data asta israelienii au facut totul ca la carte.

A. Prima problema a fost detectarea navei. Marea e…mare . Nu e usor sa gasesti o nava pe mare, dar in acest caz se stia cursul navei, deci a fost mai simplu. Exista mai multe moduri in care poate fi gasita o nava pe mare:

- satelitii. Israelul are mai multi sateliti militari care tin sub observatie Orientul Mijlociu.

Unul dotat cu SAR (un tip de radar foarte performant):

Doi dotati cu instrumente optice/IR:

In afara de asta, exista imagini ale satelitilor comerciali francezi (5 la numar):

Asa arata o imagine satelit (IR, de la un satelit meteo):

- aviatia de cercetare/patrulare maritima. Aviatia israeliana este extrem de bine dotata si la acest capitol. Israelienii pot fi considerati “taticii UAV-urilor”. Au folosit RPV-uri inca din anii ’70 si exista mai multe companii care le produc (Elbit, IAI, Tadiran).

Hermes 450:

Heron:

Eitan:

Hermes 900 (in curand):

Exista de asemenea si aparate cu specialisti la bord:

Seascan (Shahaf)

Super King Air:

Si mai ales Gulfstream G 550:

- radare – OTH (over the horizon radar)

In Israel exista un radar OTH apartinand Statelor Unite.

- radare SAR (synthetic aperture radar) - Israelul are un astfel de radar pe unul dintre sateliti. De asemenea pe G 550 si Eitan.

Imagine SAR:

- radare pasive; Acest tip de radare are avantajul ca nu ilumineaza tintele, folosindu-se in acest scop de unde radio FM, TV, GSM etc.

- radarele navelor.

- radare de coasta.

- sonare (active sau pasive). Israelul are trei submarine performante, clasa Dolphin (fabricate in Germania).

- radio goniometre etc.

Se mai poate de asemenea fixa o baliza pe corpul navei.

B. Abordajul. Fara probleme de data asta.

Se vad acolo mai multe RHIB MorenaO vedeta rapida Zaharon

O vedeta de patrulare Dabur

O corveta Saar 4.5

Si probabil exista si o Saar 5 in zona (cu elicopter la bord), posibil chiar nava de unde se face filmarea.

C. Razboiul Perceptiilor

Unul dintre motivele pentru care Israelul a castigat la scor meciul acesta a fost faptul ca au taiat toate comunicatiile navei Rachel Corrie. Pe mare comunicatiile sunt foarte diversificate (de ex unele submarine pot comunica si la adancime prin ELF desfasurand dupa ele antene  care receptioneaza mesaje trimise de pe tarm cu ajutorul unor antene kilometrice, ingropate in pamant):

In afara de spectrul electromagnetic, exista semnalizare vizuala (flashing-light, semaphore, flaghoist) sau chiar cu laser, dar necesita contactul vizual intre emitator si receptor.

Cei de pe Rachel Corrie comunicau fie prin radio (voce/Morse) fie prin satelit (folosind telefoane prin satelit gen Immarsat sau sistemul navei). Israelienii au reusit sa le taie toate comunicatiile (nu i-au lasat nici sa emita, nici sa receptioneze) asa incat singurele metode ramase ar fi fost porumbeii calatori sau comunicarea prin fum .

De ce au trebuit intrerupte comunicatiile navei?

In primul rand pentru a le altera procesul decizional. Pentru a lua decizii avem nevoie de informatii. Cand nu avem informatii luam decizii proaste.

In al doilea rand pentru a nu le permite sa informeze audienta globala si prin urmare nici s-o influenteze.

Efectul a fost ca singurii care au comunicat in mass-media au fost israelienii. Asta inseamna ca au castigat lupta audientelor. Audienta mai mare ->mai multi oameni care recepteaza mesajele -> mai multi oameni care adopta punctul de vedere israelian.

Neavand informatii, cei de la Free Gaza n-au mai putut decat sa raspandeasca minciuni pe Twitter:

A fost o operatie informationala ca la carte.

Ce este razboiul informational?

Mai pe romaneste, razboiul informatiilor implica doua parti aflate in conflict (tari, partide, companii etc.) si se desfasoara pe doua planuri:

a. influentarea publicului.

b. influentarea factorilor de decizie adversi.

a. Opinia publica

Intr-un razboi al informatiilor veritabil (luptat de militari, nu de companii PR) una dintre metode este distrugerea statiilor radio sau TV (cum s-a intamplat in Serbia de exemplu). Din fericire, intre companii, in cadrul razboaielor de genul asta (purtate prin departamente de comunicare sau firme de PR) televiziunile nu sunt tinte, ci instrumente (desi parca n-ar fi asa de rau sa se accepte o exceptie cu OTV-ul ).

In secolul 21 lupta se duce pe canalele de stiri si pe Internet. Presa traditionala nu mai tine pasul.

Fiecare dintre parti incearca sa influenteze opinia publica (adica sa modifice atitudinile in special, dar nu numai). Sunt tintiti in special nehotaratii, cei cu implicare redusa (care sunt statistic cei mai numerosi) dar si liderii de opinie.

Israelul este una dintre tarile cele mai bine pregatite pe linia asta:

- Ministerul de Externe a angajat bloggeri care sa posteze comentarii pe anumite siteuri. “Mana de lucru” a fost furnizata prin Ministerul Integrarii (“The Immigrant Absorption Ministry announced on Sunday it was setting up an “army of bloggers,” to be made up of Israelis who speak a second language, to represent Israel in “anti-Zionist blogs” in English, French, Spanish and German.”)

- exista de asemenea voluntari:

- IDF-ul a invatat lectii pretioase in urma conflictelor recente din Liban si Gaza.

Si-au facut blog, cont pe Twitter, canal Youtube.

Noah Shachtman (Wired):

” Israeli generals told me that one of the big mistakes they made in their 2006 war with Hezbollah was worrying too much about global opinion. It inhibited their operations, and got people on both side killed. This time, they’d do the exact opposite.
And not care a bit about what anyone else thought.

The online piece was no strategy either. I met the kid who ran Israel’s YouTube site. He’s a young guy named Lee — born in a small town in Hawaii, converted to Judaism at Yale, and moved to Israel last year. He thought it’d be kinda cool to share some videos online. So up went the site.

-The architecture wasn’t the only thing that was slap-dash. The branding was awfully confused, too. You have foreign ministry telling the Arab world that Israel is a crazed animal that needs to be kept in check
– or else. Then you’ve also got officials trying to convince the world that every one of its strikes was taken with the utmost care. That they’re dropping flowers, instead of bombs.

In text messages and hacked TV broadcasts, the Israelis told the people of Gaza that Hamas’ leaders were a bunch of cowards. But then would tell outside reporters that Hamas was much smarter, tougher, etc than
Fatah. It all was a mishmosh. It made no sense.

This wasn’t an information strategy. It was, at best, a series of tactics. An information holding campaign, designed to keep the world at bay for a couple of weeks. And when those couple of weeks ended – and reports of mass casualties started seeping out, and western reporters managed to find their way in – the whole thing collapsed. World opinion swung wildly against Israel. In Gaza and in the West Bank, many opinion polls say Hamas is now more popular than its rivals in Fatah.  Which makes you wonder exactly how much was accomplished by this war.”

In episodul Rachel Corrie (sau 7th Flotilla cum l-au botezat specialistii israelieni, din motive de management al perceptiilor) IDF-ul a folosit intensiv Twitterul, blogul si canalul Youtube intr-o strategie coerenta.

Pe Twitter au trimis mesaje scurte, updateuri si au oferit informatii la cerere:

Pe Youtube au difuzat clipuri din timpul abordajului:

Iar pe blog informatii  mai detaliate:

Sau fotografii:

Asa ca celor de la Free Gaza nu le-a mai ramas decat sa repete ce spunea IDF-ul:

De asemenea, aceasta realitate a dat un ton de regret in analizele Al Jazeera:

IDF-ul are de asemenea printre cei mai buni hackeri din lume, IT-ul israelian fiind la un nivel foarte inalt. Ei se ocupa cu atacarea siteurilor propagandistice adverse.

Clipul “We con the world” (o scurgere dirijata absolut geniala), a devenit viral (peste 1,500,000 vizionari):

“The Government Press Office mistakenly sent a satiric clip making light of the Gaza-bound aid flotilla to foreign reporters, Der Spiegel reported Saturday. An apology was quick to follow, along with a clarification that the clip does not represent Israel’s official stance.“

b. Factorii de decizie

“This morning the Vatican weighed in on the crisis. The Vatican came out and condemned Israel’s attacks on Lebanon … which is great, because all day yesterday, the Jews and Muslims were asking, ‘What do the Catholics think?’” –Conan O’Brien

“There’s now a 48-hour cease-fire going on in the Middle East. Israel will stop attacking Hezbollah, but Hezbollah will not necessarily agree to stop attacking Israel. Hey, we can’t even get Mel Gibson to stop attacking Israel.” –Jay Leno

“President Bush is in the Middle East this week to promote his Middle East peace plan. I don’t think Bush quite gets it. Like today he said, ‘Everything would work out in the Middle East if the Palestinians and the Israelis would just start acting like good Christians.’” —Jay Leno