Blogosfera economica/financiara: bloguri care ofera insighturi

Finantele si macroeconomia sunt probabil cele mai dificile discipline economice. Fireste, regula asta nu e valabila si pentru Romania, unde se stie, oricine se pricepe la fotbal, politica si economie.
Exista o vorba : “a virgin can’t teach you how to fuck”. Dar in presa din Romania asa se intampla. Cum spunea David Randall: “Toti au o parere, putini au informatii.” Din pacate.
Suntem bombardati zilnic pe toate canalele cu opinii ale jurnalistilor si “analistilor”. Zeci de voci incearca sa ne capteze atentia. Pe cine ar trebui sa ascultam?
Pe jurnalistii care se dau cu parerea despre politici monetare dar confunda “TVA creste cu 5 puncte procentuale” cu “TVA creste cu 5 %”?
Pe geniile neintelese care ar putea sa demonstreze fara probleme chiar si lipsa gravitatiei?( O mostra de “gandire”: “Convingerea mea este că inclusiv în acest gen de situații șantajul este perfect legitim deoarece rămâne cantonat în exercitarea dreptului de proprietate (mai precis, a libertății de expresie), fără să includă utilizarea forței sau amenințarea cu forța. Fapt este însă că mulți dintre noi credem că dacă șantajistul ne amenință cu răspândirea unor informații false și denigratoare despre propria persoană, această acțiune ar trebui interzisă. De fapt și de drept, legea chiar o interzice, dovadă acțiunea în justiție împotriva lui Dan Diaconescu. Ba chiar o consideră o faptă periculoasă social, dovadă mandatul de arestare emis pe numele lui. Aceste prevederi și măsuri reprezintă tot atâtea încălcări ale dreptului de proprietate privată și ale libertății individuale și ar trebui abolite sau retrase imediat.”)
Sau sa-i ascultam pe oamenii de afaceri prosperi si deosebit de etici atunci cand ies in presa special pentru a da declaratii care sa influenteze piata?


Mugur Isarescu probabil a ramas fara aer de cate ori a repetat:
-13 octombrie 2008: “-Panica pare a fi generata pe de o parte de necunoastere (…) si de putina dorinta de senzational
-Anunturile unor televiziuni privind cresteri de preturi de 30-40% sint povesti vinatoresti si sint regretabile. Avem o problema: ne lipseste o criza?
-In momentul in care reiei iarasi sloganul cu zarzavaturile care vor creste cu 10% pentru ca se depreciaza leul, inseamna ca ne e dor de o criza. La inceputul anului, aceleasi personaje apar la aceleasi sezatori vanatoresti si dau semnale de crestere a preturilor
-Zvonurile privind diminuarea sau pierderea rezervelor BNR sint cel putin regretabile. Solicit ziarului care a publicat asemenea zvonuri sa-si ceara scuze
-Nu comentam interventiile in piata valutara tocmai pentru a nu influenta cursul. Vineri, BNR a intervenit in piata pentru ca lucrurile piata aratau ciudat, si inca mai arata ciudat
-Eu nu exclud ca in situarii de mari turbulente, cand o intreaga societate se uita la curs ca la butelie, o banca centrala sa nu transmita semnale in clar de a nu permite deteriorari si miscari pe cursul leului, mai ales daca ele nu au un fundament
-Daca vom solicita masuri si o atitudine impotriva raspandacilor, cred ca este cazul sa incepem cu cei care lucreaza in sistemul bancar. In momentul in care vom avea probe ca acele zvonuri au plecat din banca nu cred ca va trebui sa acceptam sub nicio forma ca oamenii aceia sa mai calce in vreo banca
-Personal, voi cere masuri dintre cele mai drastice pentru cei care au raspindit zvonuri false despre banci
-Mesajul meu este ca e bine ca, inainte de a face comentarii, sa ne documentam – ma refer la analisti, comentatori.” (Hotnews)
- 26 ianuarie 2010: “Stim care este riscul major al acestor vulgarizari. Atunci cand o idee este deformata, ea poate deveni periculoasa si cu greu poate fi extrasa din constiinta publica.” (Hotnews)
- 15 aprilie 2010 : “Exista un amalgam de interese promovate pe diverse cai. De multe ori castiga cei cu gura mare. S-a dat si un premiu pe tema asta a asimetriei pietelor de catre Stiglitz. Cursul e influentat de vociferari, de cei care au posibilitatea sa fie auziti in media.” (Hotnews)
- 16 iunie 2010: “Sunt foarte multe confuzii. Societatea românească are nevoie mai mult ca oricând de dezbateri profesioniste şi trebuie să facem eforturi pentru a le traduce într-un limbaj mai accesibil. Nu trebuie să continue trivialitatea dezbaterilor economice. Este un lucru extrem de periculos.(…) Ne revine sarcina nouă, economiştilor şi finanţiştilor, să fim mai vocali. Avem însă un mare dezavantaj, nu putem să facem rating”, a explicat Isărescu. Afirmaţiile guvernatorului BNR vin după ce a urmărit marţi seara o dezbatere televizată în care s-a exprimat indignarea că a crescut rezerva BNR. “Aşa o pacoste pe capul României, că ne-a crescut rezerva”, a spus Isărescu.” (Mediafax)
L.E. 15 iulie, 2010: “Am intra intr-un cerc vicios. Ma uitam la niste emisiuni televizate si vedeam ca nimeni nu sesizeaza acest lucru. Dezbaterile publice ar trebui sa aiba la baza legile aritmetice. Partidele politice ar trebui sa isi ia un consilier pe probleme de aritmetica. Avem si noi specialisti, daca e nevoie. Ajungi sa nu mai intelegi pe ce se discuta. Nu ai cum sa faci buget in care cheltuielile depasesc veniturile plus imprumuturile. (…) Intr-o familie, atunci cand copilul vine si ii cere tatalui bani, iar tatal nu mai are de unde sa ii dea, ii spune in mod natural ca asta e, nu mai e de unde. Cand aceeasi problema se translateaza la nivel de stat, apar tot felul de filozofii gen Conu Leonida.” (Hotnews)
Un alt profesionist de marca, Bogdan Baltazar a fost atacat foarte agresiv in direct la Money Channel de Nicolae Chidesciuc, economist-sef la o banca. De ce? Pentru ca a incercat sa explice cu argumente ca unii bat campii.
“Baltazar: Sigur că da. Mă aşteptăm că domnul Chidesciuc, care este şi foarte tânăr, şi poate mai are nişte naivităţi, lucrând în necunoaştere, poate să ne spună, cu dorinţă să-l credem, că nu ştie care e poziţia valutară a băncii în care lucrează.
Lucrurile astea sunt pretinse de foarte multă lume…Ziduri chinezeşti nu există…
Nu mă aşteptăm ca domnul Chidesciuc să zică altceva. Sunt minciuni, dacă vreţi, de înţeles. Eu m-aş feri, în schimb, în locul dânsului, să numesc iresponsabil un om că mine.
Şi l-aş sfătui să fie mai măsurat el însuşi.
Rep: Dvs. aveţi o vastă experienţă de bancher. Cum era? Ştiaţi care era poziţia băncii…
Baltazar: În toate băncile este la fel, dar în toate se susţine că nu se ştie. Şi criza a demonstrat că departamentele de consultanţă ale agenţiilor de rating lucrau în favoarea unor clienţi pentru a întări poziţiile acestora şi a face că pariurile lor să se adeverească (…)
Rep: Domnule Chideşciuc, mai sunteţi alături de noi?
Chideşciuc: Da, mai sunt. Repet, afirmaţiile domnului Baltazar sunt total iresponsabile în ceea ce priveşte activitatea de cercetare din cadrul ING. Ce trebuie să înţeleagă domnul Baltazar este că e adevărat că au fost cazuri în care nu s-au respectat codurile de conduită. Însă în ceea ce mă priveşte eu cred că înainte de toate există ceea ce se cheamă bun simţ. Şi bunul simţ, pe mine, mă previne în primul rând în a încerca să aflu care este poziţia băncii. Nu poate nega nimeni şi nici eu: dacă vreau neapărat la un momendat să aflu poziţia băncii pot să fac acest lucru.
Dar să nu uităm altceva: noi avem această prognoză (4,5 lei la euro la finalul lui 2009) încă de la începutul anului.
Practic e stupid să creadă cineva că ING are o poziţie lungă pe euro short pe lei de la începutul anului. Nici o bancă nu face aşa ceva.
Rep: Am înţeles. Vă mulţumesc foarte mult pentru comentarii. Domnul Baltazar mai este alături de noi. O foarte scurtă completare dacă mai aveţi…
Baltazar: M-aş coborâ. N-are rost să mai întru în polemica cu un „schnae” care nici nu ştie cum îl cheamă. Pe viitor, vă rog, în emisiuni de-astea cu oameni dubioşi şi mai ales, să nu se supere, mincinoşi, să nu mă mai convocaţi (…). ”
Moisa Altar, o legenda la ASE, spunea recent: “Existenta unor modele ne-ar scuti sa ne dam cu parerea. A aparut o noua meserie, cea de analist. Nu stiu cum se face, dar pe foarte multi dintre cei pe care ii vad acolo i-am picat la examenul meu cu ani in urma. Unii nici nu stiu daca l-au mai dat.”
Exista mai multe motive pentru situatia in care este (si) presa economica:
- tabloidizarea, cautarea senzationalului;
- lipsa cunostintelor de specialitate;
- lipsa de profesionalism si chiar incompetenta de care dau dovada unii dintre jurnalisti/analisti;
- erorile de logica sau biasurile cognitive;
- interesele economice ale trusturilor media (motiv pentru care uneori incearca sa aduca pe agenda opiniei publice anumite subiecte si anumiti specialisti);
- faptul ca anumiti jurnalisti si analisti sunt influentati din anumite directii (asta ca sa ma exprim eufemistic);
- personalizarea relatiilor cu anumiti jucatori din arena economica (este o caracteristica perfect umana ca de exemplu dupa ce iei masa de cateva ori cu o persoana sa incepi s-o simpatizezi – mai ales daca achita nota, cum se intampla in caurile la care ma refer
; pana si ostaticii dezvolta legaturi afective cu cei care ii iau prizonieri- “Sindromul Stockholm”);
- in sfarsit, o serie de analisti si jurnalisti au ca scop nu informarea publicului, ci influentarea lui.
In “Making Globalization work”, Joseph Stiglitz scria:
“The global financial system is not working well, and it is especially not working well in developing countries. Money is flowing uphill, from poor to the rich.”
Regula asta e valabila si pentru presa din Romania.
Un bun analist trebuie sa aiba (printre altele) :
1. competenta;
2. informatii;
3. integritate.
Competenta este necesara din motive evidente. Informatiile – pentru ca gandirea corecta necesita informatii corecte. Integritatea – degeaba este cineva competent si are informatii corecte, daca este ‘biased’, cu alte cuvinte, daca minte sau manipuleaza.
Din punct de vedere matematic astea sunt 3 multimi care intersectate dau o mana de oameni.
Lista blogurilor specializate in economie/finante, ai caror autori ofera insighturi, pe care v-o propun, este urmatoarea:
1. Hymerion, blogul lui Dan Popa, @hymerion pe Twitter
2. Riscograma, blogul lui Lucian Davidescu, @luciandavidescu pe Twitter
3. Biziday, blogul unde scrie si Moise Guran, @moiseguran pe Twitter
4. Standard, unde scrie Cristian Socol
5. Khris, blogul lui Cristian Orgonas, @cristianorgonas pe Twitter
6. The Chronicle, unde scrie Bogdan Asaftei
7. Blogu’ lu’ Ciobanu, unde scrie Marius Mugurel Ciobanu
Nu este o lista exhaustiva si probabil unii au alte preferinte.
Si nu, nu l-am uitat pe Radu Soviani. Doar ca din punctul meu de vedere, e din alt film.
Facebook
Arhiva
- February 2012
- January 2012
- December 2011
- November 2011
- October 2011
- September 2011
- August 2011
- July 2011
- June 2011
- May 2011
- April 2011
- March 2011
- February 2011
- January 2011
- December 2010
- November 2010
- October 2010
- September 2010
- August 2010
- July 2010
- June 2010
- May 2010
- April 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009
- October 2009
- September 2009
- August 2009
- July 2009
- June 2009
- May 2009
- April 2009
- March 2009
- February 2009
- January 2009
- December 2008
- November 2008
- October 2008
- September 2008
- August 2008
- July 2008
- June 2008
- May 2008








