Principiul lui Peter si sindromul Hubris

Pentru mine e o enigma ce se intampla la Palatul Victoria. O fi aerul de vina, o fi feng shui-ul, habar n-am. Dar e cert ca majoritatea politicienilor care ajung in functia de prim-ministru se schimba enorm. Si nu in bine, ci in rau. Singurul care a iesit de-acolo cu un capital inca mare de incredere din partea populatiei a fost Stolojan, dar asta pentru ca un procent relativ mic din populatie a fost afectat de una dintre masurile lui controversate (“nationalizarea valutei”).

Sigur, rolul unui premier este de a fi vesta antiglont a Presedintelui:

Astazi putere inseamna sa stii sa declansezi contraputerile. Starea proasta din economie se raspandeste, nascandu-si propriii demoni si zapacind sondajele. In fata presiunii acestor indici, singura aparare este charisma sefului. Atat timp cat cota de simpatie de care se bucura este mai mare decat rumorile opozitiei, Presedintele poate dicta legea. O inertie pozitiva e de partea lui. Daca insa raportul de forte se rastoarna, va deveni prizonierul poporului, popularitatea lui va oscila dupa bunul-plac al acestuia. A guverna nu mai inseamna a prevedea, ci a fi bine vazut. Impotriva acestor atacuri ce urca de la baza, primul-ministru este vesta antiglont a sefului statului. De altfel, rolul lui nu este atat de a lua masuri, cat de a incasa lovituri. De aceea, daca apararea da gres, inertia negativa isi va face aparitia. In acel moment e nevoie ca Presedintele sa-si reinnoiasca protectia.

Jacques Seguela

Si aici, Emil Boc si-a facut cu prisosinta datoria. Nu-mi amintesc de cineva care sa fi incasat cu stoicism atatea lovituri  (si Tariceanu si Nastase au incasat, cu mai mult sau mai putin stoicism, dar de la Presedinte, nu pentru). Din punct de vedere politic si tactic, a fost un scutier care si-a facut treaba, un paratraznet eficient.

Pe de alta parte (si aici vroiam sa ajung) guvernarea lui este destul de haotica iar tensiunile sociale create sunt comparabile doar cu cele existente inainte de ’89. Dupa cum stie toata lumea, se spune ca mamaliga nu explodeaza. A explodat in 1977 in Valea Jiului, in 1987 la Brasov si in 1989 la Timisoara. In toate trei cazurile (mai multe detalii aici), totul a pornit de la niste masuri salariale/legate de pensii. Deci, pe romaneste, de la bani. Romanul indura multe (apa calda de 2 ori pe saptamana, 2 ore de program la TV etc.). Dar nu-i baga prea tare mana in buzunar, lasa-l sa respire.

Si nu pot sa nu remarc faptul ca ultimele masuri luate de Guvern au sens pentru cei care gandesc “cu manecute”, dar din punct de vedere social sunt sinucigase.

Guvernul actioneaza de parca undeva in subsolurile Palatului Victoria ar exista un comitet care se ocupa cu scociorarea tuturor categoriilor sociale (a scociori inseamna de exemplu sa te duci sa enervezi cu un bat un caine rau aflat de cealalta parte a unui gard). “- Le-am taiat 25% din salarii si tot misca? Ai dracu’, ce le mai facem? – Hai sa dam si-n aia cu drepturi de autor, da-i in plm de evazionisti!”

Nu uitati, asta se-ntampla intr-o birocratie care deja  a trecut de o anumita limita:

” În rolul de “simplu cetăţean”, guvernatorul BNR are experienţe traumatizante. Acum o săptămână, aflat într-o vizită la Craiova, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, s-a întâlnit cu oamenii de afaceri locali, cărora le-a povestit cum s-a deghizat “precum Cuza” şi a fost umilit la ghişee de funcţionare.

“Le-am întrebat: ce faceţi acolo? Şi mi-au răspuns: Da’ ce te interesează pe dumneata? Uite că mă interesează!” a povestit guvernatorul. Isărescu s-a arătat foarte nemulţumit de faptul că un producător de vin trebuie declare cantitatea de vin produsă pe soiuri. “La ce le-o trebui nu ştiu. Ca şi cum, dacă se introduce acciza, va fi una diferită pe soiuri de vin. Dacă asta nu e birocraţie, nu ştiu cum să o numesc”. ” (Gandul)

In paranteza, trebuie sa spun ca multa vreme mi-au placut cei din PDL. Inclusiv Boc. Si apoi, da, mi-am dat o ora palme in fata oglinzii si am umplut un caiet dictando cu “sunt prost, sunt prost, sunt prost…” . Prietenii mei o sa ma ia la misto inca multa vreme de-aici inainte, dar recunosc, pe buna dreptate.

Revenind la Boc: am inteles mai multe despre el citind excelentele insighturi scrise de Mihnea Maruta si Alin Fumurescu, din care va redau doua fragmente:

” Copil de ţărani din Apuseni, Emil a’ lu’ Nuţu Năii e mezinul între cinci fraţi, cu 9 ani mai mic decât al patrulea născut. E limpede că, scund, ochelarist, venind de la ţară şi comparându-se cu fraţi mult mai mari, el a reuşit în viaţă datorită unei uriaşe ambiţii.

Iar dacă ar trebui să găsim un fir roşu carierei sale, acesta ar fi continua depăşire a propriei condiţii – fie ea socială, fizică, intelectuală sau politică. Aşa a absolvit două facultăţi care presupun memorizare intensă (Istorie şi Drept), aşa a intrat în universitate, în barou, în politică. Aşa a ajuns deputat, lider de grup parlamentar, preşedinte de partid, primar, prim-ministru.

Însă acest preaplin de ambiţie are mai totdeauna o faţă nevăzută, o latură care lesne se poate întuneca, şi care s-ar putea numi compromisul însoţirii.”

” Intamplarea a facut sa-l cunosc pe actualul premier inca de pe vremea cand era doar aspirant la statutul de politician, asa ca nadajduiesc sa nu gresesc daca-l caracterizez ca om fundamental cinstit. Slabiciuni, momente de “cadere” avem cu totii – unii mai multi, altii mai putin. Asta nu inseamna ca putem fi cu totii varati, in devalmasie, in aceeasi oala. Unii oameni mint precum respira – natural, fara efort si fara remuscaturi ale duhului launtric. Altii mai eludeaza adevarul, il mai infrumuseteaza sau, la rastimpuri, il schilodesc de-a dreptul cata vreme au impresia ca o fac pentru un bine mai mare.”

Nu e un om rau si asta deja (in lumea competitiva in care traim) e mare lucru. Dar a scapat lucrurile de sub control. Ca sa citez cateva reactii din partea unor oameni educati si destepti, create de ultima masura a guvernului:

Simona Tache:

” Nimeni nu înţelege nimic, nici măcar un doctorat în finanţe nu ne-ar putea ajuta să înţelegem ce ni se întâmplă. Jurnalişti, publicitari, artişti, avocaţi, contabili, stau cu toţii în bătaia jetului guvernamental de urină, iar răspunsul premierului avorton la toate astea este halucinant: “Atâta vreme cât  situaţia asta nu există e doar o afirmaţie. Oamenii stau la coadă dar nu pentru cauza invocată de dumneavoastră. Trebuie să mi se aducă o analiză pentru asta”. Păi, futu-ţi analiza mă-tii, nu mai bine ne prezinţi tu o analiză a căcatului în care afunzi ţara asta, din ce în ce mai tare, pe zi ce trece, după care îţi dai demisia? Sau, mă rog, vorba unui coleg, ne-am mulţumi şi doar cu demisia, nu mai avem nevoie de analiză. Şi, înainte de demisie (sau după, nu ţinem la o ordine anume), nu mai bine îţi bagi undeva dosarele alea cu şină? Vezi, poate mai încape pe lângă dosare şi legea neconstituţională de micşorare a pensiilor, o altă dovadă a marii tale incompetenţe, care frizează deja patologicul. Poate încape şi grădina carpatică. Hai, şi tot haosul, şi toată mizeria la care asistăm cu toţii în fiecare zi. În nume personal, te rog să-ţi bagi în fund şi cele câteva zeci de declaraţii de venituri pe care numai eu le am de depus până la sfârşitul anului. Câte sunt? 24 pentru DDA şi încă atâtea pentru PFA, la care oricum mai trebuie să fac o raportare generală şi la sfârşitul anului fiscal? Habar n-am, vezi tu câte sunt, te descurci.

Deja refuz să cred că e vorba de ură, refuz să cred că e o mişcare special amenajată ca să lovească presa, cu tot cu victimele colaterale, din rândul artiştilor, al publicitarilor, al avocaţilor şi al altor categorii profesionale care câştigă din activităţi independente. Nu poate fi decât imbecilitate pură.

Ca să revin: da, pentru prima oară vreau să emigrez. Niciodată nu m-am simţit mai rău în ţara mea, niciodată nu m-am simţit mai fără speranţă, niciodată nu m-am simţit mai cu dinţii în ţărână, niciodată nu mi-a scorojit mai tare obrazul flegma conducătorilor. De două zile, în casa mea se vorbeşte despre asta. Se vorbeşte serios.

Până emigrez, mai am nişte treabă. Vineri, 27 august la ora 11, în faţa Ministerului de Finanţe se vor strânge oameni să protesteze. Voi fi acolo.

Mai vreau grevă fiscală. Şi demisia guvernului. După aia, pot să plec liniştită.”

Costin Ilie:

” Refuz să finanţez prostia, refuz să dau bani pentru ca Boc şi dobitocii care îl înconjoară să-şi bată joc de mine, punându-mă sa fac lunar, câte trei zile, turul Bucureştiului. Am alte lucruri mai bune de făcut, cum ar fi, printre altele, că mai trebuie să şi muncesc. În consecinţă, cu toată consideraţia, le recomand lui Emil Boc şi Mihai Şeitan, care nu au văzut nici un fel cozi, să-şi bage undeva dosarul cu şină pe care mi-l cere Casa de Pensii.”

Cristian Ghinea:

” Sint deci un autor care vrea sa plateasca taxe statului. Dar mi se pare un exercitiu de umilire in masa sa ni se ceara sa mergem in fiecare luna la trei institutii diferite. Este prea mult. Vorbim degeaba despre buna guvernare, e-government, better regulation. Ma vad cu ministrul Muncii in conferinte simandicoase despre UE si ne spune despre flexibilizarea pietei muncii si despre debirocratizare. Ma vad cu premierul Boc in conferinte simandicoase si ne spune despre cum reformeaza statul. Apoi aflu ca statul condus de ei imi cere sa merg la trei cozi lunar ca sa ii dau bani. De data asta e prea mult. Nu ma mai intereseaza daca sint prosti, incompetenti sau sabotati de subordonati. Pina nu retrag normele de aplicare ale ordonantei si pina nu vad oameni concediati pentru ca s-au gindit sa plimbe cetateanul la trei institutii in fiecare luna, ii consider pe amindoi personal vinovati pentru asta.

Apoi, am incercat totusi sa completez cele trei declaratii. Sint idioate. Sint idioti cei care le-au gindit. Nu doar ca ai de completat trei declaratii lunar, dar mai sint si diferite intre ele. De ce? Ca asa vor muschii lor de birocrati. De ce nu una singura, anuala si online cind pot fi trei diferite si lunar? Pai, nu?”

Lucian Davidescu:

” Să recunoaştem, puţini plătesc taxe cu plăcere, din patriotism sau pentru că ar fi mulţumiţi de serviciile publice. Majoritatea contribuabililor o fac ori „pentru că trebuie”, ori, pur şi simplu, de frică. Şi, evident, o parte semnificativă evită, total sau parţial, legal sau ilegal, să plătească. Un stat înţelept convinge cât mai mulţi contribuabili să se mute către prima categorie, pentru a se putea lupta uşor cu cei din ultima categorie. Este prea dur pentru a fi exprimat în scris adjectivul potrivit pentru un stat care face exact pe dos. Adică face ca aceia care plăteau de plăcere să o facă doar pentru că trebuie, iar cei care plăteau, pentru că trebuie să îngroaşe rândurile celor care nu mai plătesc deloc. Poate dintr-o revoltă onestă, poate pentru că abia aşteptau un pretext, nici nu contează. Trauma celor care trebuie să plătească în plus este deja suficient de mare, iar principala grijă a Guvernului trebuia să fie să înşface banii cu maximă blândeţe. Nu încerc să le găsesc scuze celor care nu vor mai plăti deloc taxe. În primul rând, pentru că n-au avut niciodată nevoie de scuze. Apoi, pentru că, oricum, scuzele nu ţin loc de banii pierduţi de Guvern. Care, dacă ar face un calcul cinic şi rece, ar vedea că s-ar putea să încaseze chiar mai puţin decât până acum.”

Dan Popa:

” 6. Anno Domini 1519, de ziua Ursulei, în faţa judecătorului comunei, Wilhelm von Hasslingen. S-a înfăţişat Simon Fliss, locuitor al comunei Stilfs, anunţând, în numele locuitorilor comunei, că, în conformitate cu prevederile legii, doreşte să in­tenteze acţiune penală împotriva şoarecilor de câmp. Cum, potrivit prevederilor legale, in astfel de cazuri şoarecii au nevoie de apărător, el a cerut ca autorităţile să numească din oficiu un apărător, astfel ca şoarecii să n-aibă motiv a se plânge. Pe baza acestei cereri, judecătorullI-a numit pe cetăţeanul Hans Grienebner din Glurns ca apărător al sus-numiţilor şoareci, imputernicindu-i în această funcţie. După aceasta, din partea locui­torilor comunei Stilfs, Simon Fiiss a desemnat acuzatorul îm­potriva şoarecilor, în persoana lui Minig von Tartsch.”

(Se pare fie că procesul s-a tot amânat, fie că se ţinea zi de judecată numai de două ori pe an, fiindcă ultima dezbatere n-a avut ioc decât în 1520, in miercurea următoare zilei lui Filip şi lacob.)  Judecător : Conrad Spergser (Căpitan de mercenari in tru­pele conetabilului de Bourbon.) Juraţi (se înşiră numele a 10 cetăţeni).   Împuternicit de toţi locuitorii comunei Stilfs, acuzatorii! Minig von Tartsch a arătat că el a citat pentru ziua aceea în faţa instanţei pe Hans Grienebner, apărătorul animalelor lipsite de raţiune, numite şoareci de câmp, drept care respectivul Hans Grienebner s-a şi înfăţişat, prezentându-se ca reprezentant al şoarecilor de câmp.

Fiind audiat ca martor, Minig Waltsch, locuitor din Sulden, a spus că el umblă de 18 ani prin ogoarele din Stilfs si a putut constata că şoarecii de câmp produc într-adevăr pagube însem­nate, astfel încât locuitorilor abia de le rămâne puţin fân.  Locuitorul Niklas Stocker din Stilfs a arătat că el ajuta la lucrul câmpului pe acele oocare şi a văzut cum nişte animale — ale căror nume şi prenume nu le cunoaşte — produc mari pagube gospodarilor: acest lucru l-a putui constata mai ales toamna, în cositul otavei. In prezent, Vilas von Raining locuieşte in vecinătatea comu­nei. dar acum zece ani era locuitor al Stilfsului. El arată că poate afirma acelaşi lucru ca Niklas Stocker, fiindcă şi ci i-a văzui de multe ori  pe şoarecii  stricători. Aceste fiind zise. martorii şi-au întărit prin jurământ de­poziţiile.”

Acuzarea :„Minig von Tartsch acuză şoarecii de câmp pentru daunele pe care le provoacă şi demonstra că dacă lucrurile vor continua, iar animalele dăunătoare nu vor fi îndepărtate, cei care l-au îm­puternicit vor ajunge in situaţia să nu mai poată plăti impozitele şi vor fi nevoiţi să se mute prin alte părţi”.

Apărarea :„Faţă de această acuzare, Grienebner arată: A înţeles acuzaţia, însă reaminteşte că protejaţii săi aduc şi foioase (distrug larvele insectelor), deci el contează pe faptul că judecătoria nu le va re­trage ocrotirea sa. Dacă acest lucru lotuşi se va întâmpla,  cere ca instanţa să oblige prin decizie pe părători să desemneze un alt teritoriu, unde soarecii  să poată trăi mai departe netulburaţi; să pună la dispoziţia lor o gardă care, in timpul mutării, să-i apere de duşmanii lor fireşti, câinii şi pisicile, iar in încheiere işi for­mulează pretenţia că dacă in cazul că printre protejatele sale s-ar găsi vreunele gravide, să li se dea un terme» de gratie suficient pentru a-şi putea naşte puii şi a-i transporta în condiţii optime.

Sentinţa :„După audierea acuzării şi a apărării, se hotăreşte că animalele dăunătoare cu numele de şoareci de câmp sunt obligate să evacueze ogoarele şi păşunile comunei Stilfs şi să se mute in termen de 14 zile, fiindu-le interzisa pe veci întoarcerea pe meleagurile de unde au plecat; daca însă vreuna din rozătoare este însărcinată sau dacă din cauza vârstei fragede n-ar suporta călătoria, pentru acestea se asigură ocro­tire incă 14 zile: in schimb, toţi cei în stare să călătorească tre­buie să plece, la termenul fixat”.

7. Boc si Seitan decid sa reformeze modul de plata al contributiilor”

Eu as trata lucrurile astea foarte serios. Pentru ca mi-e teama ca altfel vor fi “paiul care rupe spatele camilei”.

In sfarsit, de ce principiul lui Peter si sindromul Hubris?

Principiul lui Peter (este de fapt o intreaga carte care il detaliaza) este urmatorul:

“Intr-o ierarhie, fiecare salariat tinde sa urce pana la nivelul sau de incompetenta.”

In carte se povesteste cum, de pilda, intr-o firma cineva a decis sa fie achizitionate creioane cu varf ascutit (care zgarie hartia si prin urmare, nimeni nu le foloseste) in locul celor cu varf moale, pentru ca “cele cu varf ascutit dureaza mai mult.” Sau cum intr-un spital asistentele ii trezeau pe bolnavi (care deja dormeau)  pentru a le da somnifere. Daca ar fi trait in zilele noastre in Romania si ar fi fost martor la masurile luate de Guvern, probabil ca Peter ar fi inlocuit acel pana la cu dincolo de.

Despre Sindromul Hubris, care afecteaza politicienii puteti citi aici. Un fragment:

” In the paper, Lord David Owen, a former British foreign secretary and now a member of the House of Lords, and psychiatrist Jonathan Davidson, together argue that many of our elected leaders have shown signs of ‘Hubris Syndrome’ – a form of acquired personality disorder.

“The key concept,” they write, “is that hubris syndrome is a disorder of the possession of power, particularly power which has been associated with overwhelming success, held for a period of years and with minimal constraint on the leader.”

The pair go on to detail the fourteen key features of hubris syndrome, including using the royal “we” in conversation; losing contact with reality; and showing excessive self-confidence. Particularly relevant to the current expenses scandal consuming British politics are the following three criteria: “allows moral rectitude to obviate consideration of practicality, cost or outcome”, “manifestly has contempt for others” and “displays incompetence with disregard for nuts and bolts of policy making”. Owen and Davidson state that hubris syndrome can “affect anyone with power”, thus allowing for the possibility that the lower echelons of our political class may also be vulnerable to this postulated condition.”

Si ca sa termin tot cu Seguela:

“- Domnule Presedinte, puterea s-a exercitat totdeauna in Franta dupa o anumita configuratie politica. Atatea ministere cate simpatii partizane. Nu politica face Franta. Din 1968, societatea a pus mana pe putere azvarlind pietre in baltoace. Nu este de ajuns sa schimbati premierul, trebuie schimbat sistemul. De ce nu aveti in vedere un guvern care sa raspunda asteptarilor sociale mai degraba decat reglarii conturilor politice?

- Seguela, transeaza Francois Mitternad, la dumneata psihologia degenereaza in psihoza.

- Domnule Presedinte, dar nu fac apel decat la bun-simt. Francezii nu mai sunt un singur popor, ci trei. Fiecaruia ar trebui sa-i corespunda un minster-far care s-ar adresa unui profil sociocultural omogen. Din acel moment, s-ar putea gasi un concept mobilizator pentru ansamblu. (…) Domnule Presedinte, francezii asteapta un guvern inventiv, intreprinzator, garant al ordinii. raspundeti-le cu un ministru al Imaginatiei, un ministru al Intreprinderii si un ministru al Securitatii. A comunica inseamna a clarifica. Inventati guvernul comunicarii.”